Anna Lesko, fascinată de experiența "Fort Boyard": "Acum sau niciodată"

29 octombrie 2017 20:56   Vedete românești
Ultima actualizare:

Emisiunea Fort Boyard este una extrem de urmărită datorită probelor de foc cărora sunt supuşi concurenţii şi al peisajului înfiorător. În interiorul fortului sunt aduşi tigri, ţinuţi în frâu de dresoarea lor, la doar câţiva metri distanţă de concurenţii curajoşi. Atmosfera care produce fiori pe şirul spinării este completată de paianjeni periculoşi şi reptile, dar şi de bucătarul sadic care le pregăteşte tot felul de "delicii culinare" concurenţilor neînfricaţi.

Pere Fouras, bătrânul care își păzește comoara de la fort și care le pune concurenților bețe în roate i-a întâmpinat cu probe dificile pe cei care au luat parte la emisiunea din 29 octombrie, Cosmina Păsărin, Anna Lesko, Cornel de la trupa Vunk, George Vintilă și luptătorul Andrei Stoica. Participanții au vorbit despre probele cărora au fost supuși și au împrtășit cu prietenii virtuali impresiile legate de concurs. 

"Pentru mine, a fost o provocare fizică, dar și psihologică. Când mi s-a propus, nici nu am stat pe gânduri, am acceptat din prima, fără să cunosc formatul emisiunii, întrucât la noi, în Chișinău, nu s-a difuzat. E ca o șansă unică în viața, acum sau niciodată :) Așa că am plecat la drum fără să știu prea bine în ce mă bag, însă experiența trăită acolo a depășit cu mult așteptările mele. Odată cu Fort Boyard am avut prilejul de a cunoaște oameni minunați, care s-au dedicat în totalitate pentru realizarea acestui concurs. Sunt parte dintr-o echipă extraordinară, care are un curaj și un potențial ieșite din comun.”, a declarat frumoasa cântăreață Anna Lesko, potrivit paginademedia.ro

„Când e vorba de aventură sunt primul! Sunt un bun coechipier, lucru imperios necesar într-un loc ca Fort Boyard! Locul acela emană "greutate" de pe vremea când am văzut prima emisiune în anii '90... și tot de atunci mă gândeam: Uaaaa, ce tare ar fi să ajung măcar să il văd! Și nu doar l-am văzut, ci am fost căpitan în echipa cu cei mai buni oameni! La propriu! Am acceptat să particip la acest super show în primul rând pentru oameni și apoi pentru tot ce e acolo: istorie, ocean, bastioane, aventură, adrenalină... O experiență pe care nu aș fi ratat-o niciodată!! Și mai vreaaau...”, este impresia pe care o are George Vintilă despre participarea sa în celebra emisiune. 

Mai multe