Antonia luptă în continuare să-și aducă fiica în România: «Nu mă las, trebuie să vină aici»
Antonia este împlinită profesional și are parte de o poveste frumoasă de dragoste alături de Alex Velea cu care mai are doi băieți, însă Antonia își dorește mai mult ca oricând să-și aducă fiica din Italia și să câștige custodia totală a fetiței ei.
Antonia a mărturisit că toată lumea o întreabă dacă va reuși să dețină la un moment dat custodia totală a fiicei sale pe care o are din căsnicia cu Vicenzo Castellano. Antonia a explicat faptul că legea durează până va fi aprobată.
“Ştiu că toată lumea… Şi eu mă întreb. Sunt încă în discuţii, legea durează (n.r. custodia Mayei). Eu cred că are puţin din ambii părinţi. Aştept să vină aici, nu mă las, trebuie să vină aici. Bunicul meu nu are cum să călătorească”, a declarat Antonia la Antena Stars.
Artista a precizat faptul că Alex Velea este cel care a învățat-o să aibă răbdare și să vorbească cu oamenii deoarece ea este o fire mai vulcanică.
” Alex m-a învăţat să am răbdare, să vorbesc cu oamenii. Sunt mai vulcanică. Mi-a zis să am răbdare, chestiile se vor schimba, să fiu mai calmă“, a mai spus Antonia.