Antonia, petrecere ca în America pentru bebeluşul din burtică

17 decembrie 2014 11:13   Vedete românești
Ultima actualizare:

Emoţionată că va deveni pentru a doua oară mămică, Antonia nu pierde nicio ocazie de a împărtăşi bucuria cu cei dragi. Iubita lui Alex Velea a organizat o petrecere în cinstea bebeluşului la care şi-a invitat mama şi prietenele apropiate.

Antonia a fost gazda unei petreceri "baby shower". Pentru a sărbători naşterea unui copil, mămicile organizeaza un astfel de eveniment, în cadrul căruia aceasta prime;te cadouri în numele viitorului bebeluş. Asta a făcut şi Antonia, dar a fost mustrată de fanii ei, care au remarcat că solista nu a decorat aşa cum ar fi trebuit camera în care a dat cheful. Admiratorii i-au reproşat că din fotografia publicată de Antonia pe contul ei oficial de socializare apare doar un balon, iar cadourile lipsesc cu desăvârşire.

Cântăreaţa le-a explicat răutăcioşilor că nu a surprins chiar totul în imagini, însă a fost o petrecere în adevăratul sens al cuvântului. Alături de artistă i-au fost mama, prietenele apropiate şi câteva colege de breaslă, Nicole Cherry şi Sore. 

Numele de "shower" nu înseamnă în acest context tocmai un duş, ci reprezintă ideea că mămica o să fie asaltată cu tot felul de cadouri, până să împlinească 9 luni de sarcină.

Mai multe