Aşa arată azi actriţele care au filmat în sânii goi acum 20 de ani
Cele trei dive, Tora Vasilescu, Daniela Nane şi Anca Ţurcaşiu, au păşit luni seară pe covorul roşu al unui eveniment monden. Ce au cele trei artiste în comun? Dacă e să dăm timpul înapoi, vă amintim că ele au acceptat, în anii de debut, să renunţe la sutien pentru câte un rol bine plătit.
Tora Vasilescu (66 de ani), Daniela Nane (45 de ani) şi Anca Ţurcaşiu (46 de ani) arată impecabil şi acum, ele sosind la eveniment aranjate ca de revistă. Însă, în urmă cu peste 20 de ani, făceau ravagii pe marele ecran.
De pildă, Anca Ţurcaşiu a jucat fără sutien în pelicula “Miss Litoral” (1990), Tora Vasilescu şi-a arătat sânii superbi şi nesiliconaţi în producţia “Cel mai iubit dintre pământeni” (1993), iar Daniela Nane a fost la fel de curajoasă în “Eu sunt Adam!” (1996), unde a filmat în costumul Evei.
Tora Vasilescu susţine că s-a dus farmecul filmărilor de altădată: “Nu mai am atracţie pentru filmări, nu mai vreau chinul care a fost. Voi nu ştiţi cât de greu e, mai ales în perioada asta în care se filmează video. Eu eram o actriţă renumită pentru două duble maximum. Se făcea economie de peliculă, trebuia să intri în stare emoţională. Atunci, regizorul vâna acea stare, momentul spontan, acum regizorul vrea 20-30 de duble că nu-l mai costă nimic, nu mai e pelicula, e pe video. E greu ca femeie să plâng într-un serial, de atâtea ori”, ne-a declarat ea. Tora recunoaşte că s-a mai rotunjit: “Nu mă menţin deloc, m-am îngrăşat, îmi place să mănânc. Mâncatul e una dintre micile mele bucurii. Ultima şi cea mai mare plăcere a omului e mâncarea”, ne-a mai declarat una dintre cele mai frumoase actriţe ale Epocii de Aur.
Cât o priveşte pe Daniela Nane, ea susţine că titlul de Miss România, din 1991, nu ar fi ajutat-o în carieră: “Nu are importanţă faptul că am fost Miss. Regizorii de teatru care m-au văzut în roluri dificile m-au distribuit în continuare, pe când cei de film, care nu m-au văzut nici măcar la un casting, nu văd decât o imagine glamuroasă”, ne-a spus Daniela, care în prezent joacă în trei piese la Bulandra, “Conversaţie după înmormântare”, “Marmure”, şi “Omul cel bun din Seciuan”, şi în una la Teatrul Naţional în “Visul unei nopţi de vară”. Cât o priveşte pe Anca Ţurcaşiu ea a ştiut cel mai bine să fenteze trecerea timpului. A renunţat la carne şi face mult sport, astfel că încape şi acum în hainele din anii studenţiei.
Au făcut ravagii pe covorul roşu
Luni seară, la Teatrul Naţional parcă s-ar fi spart conducta cu vedete, însă două au întors toate privirile. Cătălina “Jojo” Ionescu (36 de ani), prezentatoarea evenimentului, a afişat o siluetă de vis, purtând o rochie transparentă, deşi a născut o fetiţă în ianuarie.
O altă apariţie răvăşitoare a fost Laura Cosoi (35 de ani), care a îmbrăcat o rochie foarte sexy. Laura a venit însoţită de soţul ei, care şi-a lăsat barbă.