Așa ceva nu ați mai auzit! Andreea Marin, laude pentru Mihaela Rădulescu

20 martie 2017 21:27   Vedete românești
Ultima actualizare:

Rivalitatea dintre Andreea Marin și Mihaela Rădulescu este una cu state vechi. Tocmai de aceea, mare le-a fost mirarea oamenilor să le vadă pe cele două în aceeași emisiune. Cu toate acestea, producătorii au știut de ce le-au pus în același platou de televiziune, la "Uite cine dansează".

Își aruncă săgeți de fiecare dată când au ocazia, dar în ediția de luni, 20 martie, Andreea a spus câteva cuvinte pe care nu mulți s-ar fi așteptat să le audă. "Zâna Surprizelor" i-a lăudat look-ul prezentatoarei și i-a spus că strălucește.

"Va fi o seară a strălucirii, începând cu gazda noastră", a zis Andreea, cu referire la rochia lungă și paietată a Mihaelei. Aceasta din urmă a apreciat comentariul, însă i-a atras atenția că nu a spus nimic și despre Cabral, cealaltă jumătate a cuplului de prezentatori.

"Cabral știe că-l iubesc", a venit replica juratei. "Aaa, știam că doar pe el îl iubești", a completat Răduleasca. Laudele s-au transformat ușor într-un schimb acid de comentarii, așa încât Marin a punctat din nou: "Nu încerca, Mihaela, sunt fericită azi. Nu o să reușească nimeni să mă reducă la tăcere".

Mai multe