Așa ceva nu s-a mai văzut! Scena inedită pe care a jucat Dana Rogoz
Dana Rogoz (30 de ani) este o femeie ocupată. Se ocupă cu succes atât de viața personală, cât și de cea profesională. Este mereu alături de Vlad, fiul său de doi ani, cu care își petrece cât de mult timp poate și cu care face lucruri normale, cum ar fi mersul la dentist sau vopsitul ouălor de Paște, dar se ocupă și de carieră: este actriță, bloggeriță de succes, dar și femeie de afaceri.
Cu ocazia Nopții Muzeelor, evenimentul care are loc an de an în toată țara, când lăcașurile de cultură își deschid porțile pentru a oferi accesul gratuit iubitorilor de artă și cunoaștere, Dana Rogoz s-a văzut pusă în fața unei scene inedite pe care a urcat pentru a-și interpreta rolul din piesa "Jurnalul lui Adam și al Evei", Cimitirul Bellu, una dintre principalele atracții ale Nopții muzeelor.
"În noaptea aceasta, în cimitirul Bellu, am jucat în fața unui public de peste 2000 de spectatori. Mulțumim tuturor celor care au venit să vadă "Jurnalul lui Adam și al Evei". A fost neașteptat de frumos", a scris actrița pe pagina ei de Facebook.