Aşchia nu sare departe de trup! Nepoata Mariei Buză este actriță și solistă

27 iunie 2019 21:15   Vedete românești
Ultima actualizare:

Vă mai amintiți de Alexandra Buză (29 de ani), nepoata cunoscutei şi îndrăgitei artiste Maria Buză?

Blondina, care a jucat în telenovela „Îngeraşii”, a  filmat recent mai multe spoturi publicitare pentru o firmă de telefonie mobilă. Alexandra a interpretat câteva roluri ofertante, fiind Veronica Micle, iubita lui Mihai Eminescu, dar și mama lui Ştefan cel Mare. Alături de tânăra actriţă apare şi Alex Coman, care l-a întruchipat pe celebrul poet. Maria Buză este tare mândră că nepoata ei îi calcă pe urme, ba chiar se laudă cu ea peste tot. Iar fotografia cu ele, postată pe conturile sociale, face furori.  Alexandra, care a mai jucat și în telenovela ”Moștenirea” și în pelicula ”Weekend cu mama”, este și o cântăreață talentată, având agenda plină de spectacole. 

Mai multe