Atenție! Imagini șocante. Cum arată rănile fiicei lui Adrian Enache - VIDEO EXCLUSIV
Fiica lui Adrian Enache, Diana, a fost ieri audiată timp de 4 ore pentru altercaţia pe care a avut-o cu portarul imobilului în care stă tatăl ei. Tânăra a fost atacată de acesta cu un cuţit, ea având răni adânci în palme şi pe torace, sub sâni.
Fiica lui Adrian Enache (48 de ani), Diana Enache (17 ani), s-a prezentat ieri în faţa anchetatorilor. Tânăra le-a explicat poliţiştilor cum a fost atacată de libanezul Ali Kanan, în apartamentul tatălui ei din incinta unui complex rezidenţial din Băneasa.
Le-a vorbit anchetatorilor despre clipele de groază prin care a trecut, atât în prezenţa părinţilor ei, Corina şi Adrian Enache, dar şi în prezenţa avocatului familiei, Katia Cicală.
De altfel, Diana a dat declaraţii în cabinetul personal al apărătorului ei, şi nu la un sediu de poliţie. Click! a surprins-o ieri pe Diana, în timp ce venea la cabinet împreună cu părinţii ei. Fata şi-a acoperit tot timpul faţa cu mâinile bandajate şi părea extrem de supărată. Ea a încercat să lămurească, în discuţia de 4 ore, ce s-a întâmplat sâmbătă, 5 iulie.
Conform spuselor fetei, portarul ar fi început să o pipăie şi a sfârşit prin a o înjunghia, în mai multe rânduri pe mâini şi la torace. Fiica artistului s-a luptat cu agresorul şi a fugit la recepţia unui hotel din apropiere, unde a cerut ajutor. În declaraţie, paznicul le-a spus poliţiştilor că scandalul ar fi început de la faptul că adolescenta i-a reproşat că acesta îl informează pe tatăl ei la ce oră vine şi cu cine. Libanezul Ali a mai spus că Diana consumase alcool.
”N-a avut în viaţa ei discuţia asta cu el. Ea nu bea decât apă plată. El acum e disperat, spune orice. Nu i-am cerut niciodată să-mi spună ceva despre ea. Şi indiferent, nu are nici o scuză pentru ce a făcut. Diana are ambele mâini bandajate. E un copil bun, a crescut de mică în mediul artistic, nu vorbeşte urât. A terminat cu 9.50. Le mulţumesc poliţiştilor de la Secţia 2 pentru modul în care şi-au făcut datoria şi pentru delicateţea cu care au tratat-o pe fiica mea. Le mulţumesc şi personalului de la Floreasca, care m-au uimit prin profesionalismul lor”, a declarat, pentru Click!, Enache.
Cântăreţul a ţinut să ne mai spună că nu va apărea la nici o emisiune tv pentru că nu vrea să facă un circ din drama fiicei sale, oricâţi bani ar primi.
Avocatul: «Atacatorul a şters sângele cu un mop»
”Audierea a durat ceva, iar Diana încă e afectată. A pierdut mult sânge în timpul atacului. Trebuie odihnă”, a completat artistul. Avocatul Katia Cicală ne-a declarat că a fost foarte impresionată de acest caz. ”Diana s-a apărat mâinile goale. A încercat să-şi îndepărteze lama cuţitului de la gât. După ce a fost înjunghiată de două ori în zona sânilor, la torace şi o dată foarte aproape de gât. Diana a văzut că ţâşneşte sângele din corpul ei şi, într-o încercare disperată, a reuşit să se elibereze şi a fugit. Este afectată. Are dureri fizice, la fiecare mişcare o doare. Nu poate să-şi folosească deloc mâinile, dar e ajutată de mama şi de tatăl ei”, spune Katia. Conform spuselor Dianei Enache, libanezul ar fi încercat să o violeze. ”Are urme de vânătăi pe sâni, urme de la mâinile agresorului. El a încercat să şteargă sângele cu un mop. În declaraţie spune că incidentul a avut loc pe hol, când a fost clar în apartament”, precizează avocatul.
Libanezul susţine că Diana l-a luat la rost
Agresorul Dianei Enache, libanezul Riad Ali Kanaan, a fost arestat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pentru 30 de zile pentru loviri şi alte violenţe şi abuz în serviciu. Şi probabil că va mai sta după gratii mult timp de acum încolo, chiar dacă regretă ce a făcut şi vrea să se întoarcă acasă la soţie şi la cei doi copii. În motivarea deciziei de arestare, magistraţii au arătat că paznicul are un comportament extrem de periculos, fiind violent cu o persoană minoră. Mai mult, atacul asupra Dianei ar fi putut să aibă urmări mult mai grave. Tocmai de aceea, judecătorii nu au ţinut cont de scuzele libanezului, care a spus că a lovit cu briceagul după ce a fost scos din minţi de fiica lui Adrian Enache. Diana l-ar fi luat la rost pentru portar pentru că acesta le spunea părinţilor ei cu cine venea acasă şi la ce ore din noapte.