Au venit din America să se facă mai sexy pentru iubiţi

30 mai 2017 20:45   Vedete românești
Ultima actualizare:

Stabilite de ani buni peste Ocean, două celebrităţi din ţară au profitat de vacanţa din România, pentru niscaiva retuşuri. Catrinel Sandu îşi va mări bustul la Vitalie Stan, iar Monica Gabor a trecut pe la saloanele de înfrumuseţare, unde s-a coafat şi şi-a făcut un tratament facial.

Odinioară, Catrinel Sandu (40 de ani), fosta bebeluşă de la ”Cronica Cârcotaşilor” (Prima TV), era una dintre vedetele cu cel mai mare bust natural. Deşi mulţi se jurau că simpatica blondină şi-ar fi pus silicoane, iată însă că ea abia acum apelează la ajutorul unui medic estetician. Şi are şi motive, căci bustul ei a avut de suferit, din punct de vedere estetic, după ce şi-a hrănit natural cele două fetiţe, pe Sara (8 ani) şi pe Lara (4 ani). Zilele trecute, Catrinel Sandu s-a întâlnit cu medicul estetician Vitalie Stan pentru a-i cere sfatul în legătură cu modificarea pe care şi-o doreşte. ”Da, o să-mi fac această intervenţie, mai ales că am primit acceptul medicului. Încă nu sunt hotărâtă în privinţa mărimii implantului, însă vă pot spune că săptămâna viitoare mă voi opera”, a declarat Catrinel pentru Click! Aşadar, în august, când se va întoarce în Florida,  soţul ei, Gabi Trifu, va avea parte de o surpriză de proporţii.

Dar şi Monica Gabor (29 de ani) a apelat la mici trucuri, de dragul lui Mr Pink, iubitul ei chinez, care o aşteaptă în vila lor din Los Angeles. Fostul fotomodel a apelat la clinicile estetice, unde specialiştii i-au recomandat un tratament de ultimă generaţie care-i curăţă pielea şi îi conferă o strălucire aparte.

Mai multe