Averea Denisei Manelista nu există. Familia cântăreței a descoperit vinovatul
Denisa Răducu, cunoscută sub numele de Denisa Manelista, a fost unul dintre cei mai căutați cântăreți de manele. Cu toate acestea, familia tinerei a descoperit o gaură semnificativă în conturile acesteia, asta deși la petreceri și chefuri manelista ar fi fost plătită regește.
Se pare că nu doar Denisa se bucura de banii pe care îi câștiga cu muncă și oboseală, ci și impresarul ei, Liviu Dovleac, cel care și-a făcut o avere frumușică de pe urma cântăreței. Potrivit Antena Stars, Denisa Manelista ar fi câștigat sume care depășeau 2.000 de euro, iar dacă aceste sume s-ar fi contorizat, cântăreața ar fi lăsat moștenire familiei o sumă considerabilă.
Însă, rudele Denisei au aflat cu stupoare că așa zisele conturi pline erau cam goale, asta deși manelista era extrem de căutată pentru cântări. Explicația rudelor îl vizează pe Liviu Dovleac, cel care a impresariat-o și cel care a profitat pare-se de cântările acesteia.
Denisa împărțea frățește câștigurile cu Liviu. Atunci când susținea cântări în țară, impresarului ei îi revenea 50% din totalul sumei primite, însă, atunci când cânta în străinătate, acesta o taxa cu 60%, sub pretextul cheltuielilor de cazare. Mai mult decât atât, nu doar banii pe recitaluri îi reveneau lui Dovleac, ci și dedicațiile erau bine calculate, astfel încât niciun leu să nu se piardă pe drum.
Măcar de s-ar fi strâns partea Denisei în conturile sale, însă familia a descoperit că în conturile ei nu sunt nici pe departe banii care ar fi trebuit să fie, motiv pentru care un mare semn de întrbare a fost pus deasupra capului lui Liviu Dovleac. Acesta este acuzat că s-a bucurat fără motiv de munca Denisei.
Denisa Răducu s-a stins din viață duminică, 23 iulie, la vârsta de 27 de ani, fiind răpusă de carcinom hepatocelular, în decurs de cinci luni acesta topindu-se pe picioare.