Averile maneliștilor Nicolae Guță și Dan Bursuc, verificate de ANAF
Averile unor maneliști celebri sunt verificate de fisc. Este vorba de cântărețul de manele Nicolae Guță și de managerul Dan Bursuc.
Această acțiune face parte dintr-un process mai amplu de verificare a averilor maneliștilor, care a fost întreprinsă de noua divizie din cadrul ANAF (Agenția Națională de Administre Fiscală n.r), respectiv Persoane Fizice cu Risc Fiscal, informează adevarul.ro.
Fiscul va compara declarațiile oficiale de avere ale maneliștilor, iar în cazul în care vor găsi diferențe, vor aplica un impozit de 16% și se poate ajunge și la deschiderea unui dosar penal. Sunt vizate persoanele fizice care au o avere afișată semnificativă, constând în autoturisme de lux, imobile și alte bunuri de valoare, depuneri semnificative în conturi bancare din străinătate sau din România.
"Cu toţii vor trebui, mai devreme sau mai târziu, să facă dovada fiscalizării veniturilor cu care şi-au construit averile“, a declarat președintele ANAF, Gelu Ştefan Diaconu.