Bahmu, la doctor de ziua ei

6 mai 2010 15:35   Vedete românești
Ultima actualizare:

Şi-a şters durerea de pe chip, dar nu şi din suflet. Exuberantă de fiecare dată când se apropia ziua ei de naştere, Adriana Bahmuţeanu (36 de ani) vorbeşte acum cu jumătate de gură despre eveniment, mai ales că este prima aniversare de când l-a pierdut pe Darius, copilaşul născut la 7 luni.

„Mâine (n.r. - azi), de ziua mea, voi fi plecată în Germania, pentru că medicul ginecolog m-a chemat la consultaţie. Voi îmbina utilul cu plăcutul. De când m-a operat de fibrom, am ţinut în permanenţă legătura. Tot lui trebuie să-i cer voie dacă şi când vreau să rămân gravidă. Momentan, nu am voie să fac copii", a declarat Adriana pentru Click! Vedeta de la Kanal D va fi însoţită în deplasare de soţul ei, Silviu Prigoană, dar şi de naşul lor. „Vom fi patru: eu, Silviu, naşul Eduard Martiş şi noua lui iubită. Cred că o să ne simţim bine", ne-a mai spus ea.

Adriana Bahmuţeanu a născut prematur în iunie, anul trecut, un bebeluş care a cântărit doar 900 de grame. Micuţul Eduard Darius s-a stins după ce a stat timp de trei săptămâni în incubator.

La două luni după această tragedie, Adriana a mai trecut printr-un necaz, fiind nevoită să se opereze urgent de fibrom uterin, în Germania.

Citeşte şi:

Bahmu’, interzis la politică

O blondă i-a spus Adrianei Bahmuţeanu că e o piţipoancă

Firma lui Honorius, în faliment

Familia Prigoană nu a scăpat, nici ea, de recesiune. Rosal Ecologic & Recycling System, firma care se ocupă cu salubrizarea comunelor limitrofe Capitalei, a cerut marţi insolvenţa la Tribunalul Bucureşti.

Societatea, al cărei acţionar majoritar este Honorius Prigoană, a fost somată de mai multe societăţi pentru neplata datoriilor.

Potrivit ultimelor raportări de pe site-ul Ministerului Finanțelor, firma respectivă a înregistrat în anul 2008 o cifră de afaceri de 33 milioane lei şi un profit net de peste 930.000 lei.

Mai multe