Băieții de la O-Zone s-au hotărât: «Dacă strângem un milion de semnături, facem turneu»

10 mai 2017 21:23   Vedete românești
Ultima actualizare:

O-ZONE, trupă care în urmă cu 12 ani s-a retras de pe piaţa muzicală, a susţinut un recital incendiar marţi, 9 mai, în Piaţa Universităţii.

Dan Bălan, Radu Sîrbu şi Arsenie Todiraş, care de altfel nu şi-au prea vorbit în acest răstimp, s-au bucurat de colaborare, ba chiar intenţionează să mai repete experienţa.

“Am zis că dacă strângem un milion de semnături, atunci sigur mai facem un turneu şi o piesă nouă. Este o senzaţie deosebită în această seară (n.r. - marţi) pentru că este ca un deja-vu pentru mine, atâţia ani am fost cu aceşti colegi în turnee, după care o perioadă foarte lungă nu am avut legătură unul cu celălalt. Este ca o călătorie în timp, parcă te reîntorci şi este ciudat, este greu de descris. Anul acesta au fost foarte multe semne care ne spuneau să ne reunim, după care a venit această invitaţie de a cânta de Ziua Europei”, a declarat Dan Bălan pentru Click! Pentru show-ul din Capitală, ei au repetat doar două zile. 

Carla’s Dreams: «Se împacă foarte greu viaţa de artist cu cea de familie»

Şi membrii trupei Carla’s Dreams au încins atmosfera în Piaţa Universităţii, în cadrul spectacolului ”Vino să te Bucureşti”. Solistul care refuză să-şi decline identitatea şi-şi ascunde chipul sub măşti pictate ne-a vorbit despre carieră şi familie.

“Viaţa de artist cu cea de familie se împacă foarte greu şi nu este ok. În spatele acestor măşti sunt nişte oameni urâţi cu lipsă de viaţă socială. Nu prea am reuşit să mai ajungem acasă, în Republica Moldova, dar de fiecare dată când putem facem tot efortul să fim alături de cei dragi. Habar nu avem cum am ajuns să avem acest succes, nu avem o definiţie. Muncim cam 70% din viaţa noastră”. Apropiaţii acestuia susţin că numele cântăreţului din Republica Moldova ar fi Andrei Ţăruş (32 de ani). 

Mai multe