Bambi: «De 20 de ani, părinţii noştri ne sunt şi impresari, şi bodyguarzi»
Raluca (32 de ani) şi Denisa Tănase (30 de ani), mai pe scurt surorile Bambi, au reuşit să supravieţuiască în muzică mai bine de două decenii, făcând faţă cu brio noului val de artişti. Însă recunosc că au avut parte de sprijinul părinţilor. Vivi şi Nelu au devenit practic umbra fiicelor, ocupându-se de ţinutele lor vestimentare, de protecţie, dar şi de transportul cu maşina, la concerte. Muzica a devenit o afacere de familie, iar câştigurile se împart frăţeşte.
Şi-au început cariera la “Palatul Copiilor” din Bucureşti, au urmat apariţii tv în emisiuni pentru cei mici, precum “Ba da, ba nu”, “Feriţi-vă de măgăruş” sau “Abracadabra” (PRO TV), însă Denisa şi Raluca Tănase au dat lovitura abia în 2000, cu piesa ”Doi ochi căprui”. Melodia, cu versuri de inimă albastră, a fost luni la rând în topurile muzicale, cele două surori interpretând-o şi acum cu aceeaşi emoţie: ”Iubeam şi eu cândva doi ochi căprui/Plângeam când nu-i vedeam, de dorul lui/Dar ce păcat căci ochii lui minţeau/, Iar eu ca întotdeauna îi credeam”.
Pe părinţii artistelor, Vivi şi Nelu, i-am întâlnit marţi seară, la petrecerea organizată de ziua de naştere a Denisei, într-un club din Pipera. Socializau cu invitaţii şi erau numai ochi şi urechi. Iar cu fetele lor se înţelegeau din priviri. Mama Bambinelor ne-a povestit cu drag despre vedetele familiei.
“Fetele mele sunt celebre de când sunt micuţe. Noi suntem o echipă de patru peste tot, muncim împreună, organizăm spectacole. Iubim ce facem, ne place să vedem cum fetele noastre şi piesele lor sunt apreciate şi îndrăgite de o ţară întreagă. Soţul meu este şoferul şi bodyguard lor, iar eu mă ocup de ţinutele de scenă, căci totul trebuie să arate impecabil. Ne place când avem spectacole prin ţară, reuşim să îmbinăm utilul cu plăcutul. De exemplu, dacă mergem în Maramureş, la un concert, şi ne place zona, avem ce vizita, mai rămânem acolo o zi sau două, ca să ne relaxăm şi să ne bucurăm de peisajele frumoase”.
Pentru că îşi adoră părinţii, Raluca şi Denisa nu se despart de ei nici în concedii: “Noi nu vrem să mergem cu fetele în vacanţe, dar de multe ori Raluca şi Denisa ne invită cu ele. Ne bucurăm că se simt bine cu mine şi cu soţul meu, că ne iubesc! Ele ne fac surprize, ne iau bilete. Noi le sfătuim să mai meargă şi singure, mai ales că sunt tinere, dar preferă compania noastră”, ne-a mai declarat Vivi Tănase.
Femeia încă le aşteaptă cu masa pusă: “Le gătesc toate bunătăţile din lume, dar ele mănâncă doar frunze, ţin regim ca să arate bine. Le fac de toate, ciorbiţă, sarmale, grătar, friptură. Normal că tot ce vor ele le prepar pentru că le iubesc ca pe ochii din cap”.
Raluca şi Denisa nu au fost prea mulţumite de felul în care arată, aşa că au bătut la uşa medicului estetician, pentru niscaiva îmbunătăţiri, iar acum se laudă cu un bust mai mare şi un nas mai cârn. Recent, ”Bambinele” au readus în centrul atenţiei hit-ul care le-a consacrat, linia melodică fiind reorchestrată.
“A fost ideea unui prieten, încă de acum doi ani, să facem o continuare, dar am mers prin mai multe studiouri de înregistrări şi multora le-a fost frică să încerce să refacă un succes mai vechi. Nu e un remake al piesei de atunci, sunt folosite doar două versuri din refren, iar piesa e compusă de mine. În clip apar dansatori de la Furnica (n.r. coregrafa de la Antena 1)”, ne-a spus Denisa Tănase.
Tatăl Andrei şi-a vândut prăvălia
Alexandra Irina Măruţă (fostă Mihai), adică Andra (31 de ani), a urcat prima dată pe o scenă la vârsta de 7 ani, la emisiunea tv „Tip Top Minitop”.
Văzând potenţialul micuţei, părinţii s-au decis să o susţină, astfel că tatăl său a lăsat totul deoparte şi s-a concentrat pe cariera Andrei:
„Când am plecat cu ea la drum, nu m-am gândit la bani. Am avut prăvălie în Ardeal, dar am renunţat. Mi-am lăsat meseria, am fost în stare să-mi vând şi casa doar ca să-mi văd copilul artist. Nu voiam să las un talent ascuns. Când am venit în Bucureşti, nici bani de chirie nu aveam”, a declarat Alexandru Mihai, pentru Click!
Când Andra avea 14 ani, tatăl a luat-o de mânuţă şi a adus-o în Capitală. De-atunci s-au conturat cariera şi povestea succesului artistei.
Alina Sorescu nu a fost în nici un turneu fără tatăl ei
Alina Sorescu (31 de ani) nu a făcut un pas din casă fără să fie însoţită de tatăl său, Gabriel Sorescu. Solista a debutat la vârsta de 11 ani, iar numele ei a devenit cunoscut după ce şi-a lansat piesa ”Voi fi o stea”.
Cântăreaţa cu ochi albaştri nu a ieşit din vorba părintelui său, acesta fiindu-i atât impresar, cât şi şofer, şi bodyguard. Bărbatul a avut grijă de cariera muzicală a Alinei însă nu şi-a neglijat nici serviciul.
„De la 11 ani, de când a scos primul album, am fost peste tot cu Alina. Cu toate acestea, nu am renunţat la locul de muncă, tehnician la Institutul de Geologie din Bucureşti”, ne povestea tatăl Alinei, în urmă cu câţiva ani.
Nicole Cherry: «Nimic nu mă opreşte, când tata e acolo»
Simpatica solistă Nicole Cherry (18 ani) sau Nicoleta Janina Ghinea, pe numele său din buletin, a debutat la vârsta de 14 ani, aşa că era şi firesc să fie însoţită, la concerte, de tatăl său, George. Bărbatul a crezut enorm în talentul fiicei sale şi a încurajat-o la repetiţii şi la concerte, a mers cu ea de mânuţă la interviuri.
Succesul nu a întârziat să apară, în 2013 tânăra solistă lansând piesa de succes ”Memories”.
La bine şi la greu, ea l-a avut în spate pe părintele său, căruia Nicole i-a făcut o declaraţie emoţionantă, de ziua lui: ”Nu e nimic care să mă oprească, pentru că ştiu că tata e acolo. La mulţi ani celui mai important bărbat din viaţa mea! Te iubesc”, a scris ea în dreptul unei fotografii cu ei doi.