Bărbații din viața Deliei Matache: Iată cine a fost prima ei iubire
Bărbații din viața Deliei Matache (33 de ani) i-au oferit un adevărat carusel de emoții vedetei, care s-a implicat foarte mult în fiecare relație pe care a avut-o. Iar cum acestea nu au fost deloc puține, după ani de zile de idile zbuciumate, artista și-a dorit să se „așeze la casa ei” și și-a pus, în sfârșit, pirostriile. Totuși, până a ajunge la cel ales, cântăreața a sărutat mulți „broscoi”.
Mulți dintre bărbații din viața Deliei Matache au fost personaje publice, cu care vedeta s-a iubit atât în intimitate, cât și în presă. Artista nu și-a ascuns relațiile, mai ales că acestea păreau să îi aducă din ce în ce mai multă popularitate mediatică. Totuși, nici căsătorită, Delia nu a putut uita de primul băiat pe care l-a iubit.
Primul dintre bărbații din viața Deliei Matache a fost Ovidiu Anton. Destinul a făcut ca cei doi să se revadă pe scena concursului muzical X Factor, la care Ovidiu a participat fără să știe că, în adolescență, cântăreața era înnebunită după el. Vedeta și-a revăzut cea dintâi idilă chiar în ediția de anul trecut a concursului.
„Am crescut împreună, chiar aici, la Palatul Copiilor, în același grup de muzică. De ce eram leșinată după tine, vreau să știu? A fost oarecum prima mea dragoste. El n-a știut asta! Mie îmi plăcea foarte tare atunci, iar el mă ignora”, declara, pe atunci, artista.
Bărbații din viața Deliei Matache: Florin Moldoveanu
Prima relație mediatizată și primul dintre bărbații din viața Deliei Matache pe care i-a prezentat presei a fost chiar omul de afaceri Florin Moldoveanu. Cei doi s-au cunoscut în anul 2003 și s-au iubit cu foc timp de doi ani, însă, spre sfârșitul relației, s-a zvonit că acesta ar fi înșelat-o. La despărțire, și-au aruncat vorbe grele, însă nu au reușit să pună punct.
Șase ani mai târziu, Delia și-a adus aminte de fosta idilă și s-a împăcat cu Florin, chiar dacă acesta era, deja, căsătorit cu o altă femeie. Iar artista a fost dispusă să aștepte divorțul, însă nu mai mult de doi ani. Când a observat că Florin nu luase nici o măsură în sensul despărțirii de nevastă, vedeta și-a luat bagajele și a plecat.
Bărbații din viața Deliei Matache: Edi Iordănescu
Printre bărbații din viața Deliei Matache se numără și Edi Iordănescu, fiul antrenorului Anghel Iordănescu, cu care artista s-a iubit timp de doi ani, în perioada 2004 – 2006. Când toată lumea credea că cei doi sunt la un pas de a ajunge în fața altarului, aceștia au pus capăt relației, mai ales că existau zvonuri cum că Edi ar fi înșelat-o pe artistă.
Patru ani mai târziu, relația cu acesta parcă a bântuit-o pe Delia, atunci când imagini video cu ei doi în ipostaze indecente au făcut înconjurul presei de scandal. Pe atunci, artista lua în considerare posbilitatea ca însuși fostul iubit să fi publicat videoclipurile compromițătoare.
Bărbații din viața Deliei Matache: Matteo
Celebrul cântăreț Matteo a fost și el unul dintre bărbații din viața Deliei Matache. Cei doi au avut o relație frumoasă în perioada 2006 – 2008, care s-a concretizat atât în intimitate, cât și pe plan profesional. Iar nici după ce s-au despărțit, cei doi nu au încetat colaborările muzicale.
Cu toate acestea, după doi ani de zile, Delia și Matteo au simțit că nu se mai potrivesc și că relația lor nu le mai este benefică, așa că i-au pus punct fără mare tam-tam. Cu toate acestea, Matteo s-a arătat destul de afectat, mai ales că presa îl tot numea „fostul iubit al Deliei”, în acea perioadă, lucru care l-a deranjat mult pe artist.
Bărbații din viața Deliei Matache: Răzvan Munteanu
Iar pentru că împăcarea cu Florin Moldoveanu din anul 2009 a fost un eșec total, unul dintre bărbații din viața Deliei Matache i-a schimbat radical viața artistei. Răzvan Munteanu s-a dovedit a fi sufletul ei pereche, drept dovadă fiind și faptul că cei doi și-au unit destinele în vara anului 2012.
Cei doi s-au cunoscut chiar în clubul tânărului afacerist, Vintage Pub, unde au fost surprinși pentru prima dată împreună. Iar numai câteva luni mai târziu, Răzvan a cerut-o de nevastă în Thailanda, când artista a acceptat fără să stea pe gânduri.