Bărbatul care a ajutat-o pe Aimée Iacobescu, când toţi i-au întors spatele

30 martie 2018 21:59   Vedete românești
Ultima actualizare:

Ultima perioadă din viaţa actriţei Aimée Iacobescu a fost dramatică: plină de suferinţa cauzată de boală şi de sărăcie. Fuego a fost apăsat de situaţia actriţei şi i-a sărit în ajutor cu alimente şi bănuţi. Vineri, cei dragi şi-au luat adio de la frumoasa artistă a teatrului românesc, însă prea puţini au condus-o pe ultimul drum.

A fost o actriţă de milioane, iar de vineri, când a fost condusă pe ultimul drum, Aimée Iacobescu a rămas în memoria oamenilor ca frumoasa artistă care s-a stins în sărăcie. A răpus-o cancerul la sân, dar şi sistemul care a învins-o la propriu. Din cauza mijloacelor ei financiare modeste, făcea cu greu faţă tratamentului costisitor care, parţial compensat, o costa peste 3.000 de lei. În anul 2016 ea a făcut un apel disperat către actorul Ion Caramitru, ppreşedinte al UNITER din 1990 şi, totodată, director al Teatrului Naţional Bucureşti, din 2005, prin care-i solicita indemnizaţia de merit.

”Domnule Caramitru, vreau să trăiesc!”- aşa s-a rugat Aimée Iacobescu, însă strigătul de ajutor i-a mişcat pe o parte dintre cei care au admirat-o pentru talentul ei. Printre aceştia şi cântăreţul Fuego, care în timpul liber pictează tablouri şi le vinde în scop caritabil. O parte din banii obţinuţi, solistul i-a donat regretatei artiste şi i-a cumpărat câteva alimente şi câteva lădiţe cu fructe. Vestea morţii lui Aimée, l-a îndurerat pe Paul Surugiu.

”Timpuriu, cu un destin zbuciumat în ultimii ani de viaţă, ieri ne-a părăsit, trist, o figură iconică a teatrului şi filmului românesc, una dintre frumuseţile de cândva, actriţa Aimée Iacobescu. A fost o diafană, o sensibilă, iar perioada de final nu i-a răpit din strălucirea privirii, deşi avea probleme, şi nici din bucuria de a trăi pentru profesia care i-a fost sens al existenţei. Paul Surugiu, prin ART BY FUEGO, a fost alături de ea, încurajând-o pentru a merge mai departe şi sprijinind-o atunci când se afla în momente mai dificile”, a scris pe Facebook, celebrul cântăreţ.

Din păcate, Aimée avea nevoie de un ajutor constant, de o pensie mai bună, însă nu s-a putut rezolva această problemă. Cancerul a recidivat, iar pe 25 martie, artista şi-a dat ultima suflare la spitalul Elias, din Capitală.

Puţini actori au venit la înmormântare 

Ziua de vineri, 30 martie, a fost cea mai tristă pentru familia şi apropiaţii actriţei Aimée Iacobescu. A marcat momentul de ”rămas bun” şi au condus-o pe ultimul drum pe cea care a fost cunoscută drept ”Domniţa Ralu”, actriţa cu chip angelic şi ochi azurii, din seria ”Haiducii”. Aimée Iacobescu s-a stins pe 25 martie, la 71 de ani. Slujba de înmormântare a început la 12.30, la Cimitirul Ghencea Militar, şi s-a terminat la ora 13.30. Dorel, fratele geamăn al artistei, împreună cu bărbatul care i-a ţinut lumânarea pe patul de moarte, dar şi cu femeia care se ocupa de menaj, au fost printre primii sosiţi. Mama regretatei artiste nu a putut fi prezentă, având în vedere că este imobilizată la pat, după un accident vascular. În plus, femeia de 96 de ani ar fi făcut faţă cu greu momentului.

Alături de Dorel Iacobescu au fost câţiva vecini de-ai artistei, dar şi câţiva colegi de teatru, în frunte cu Eugen Cristea, alături de care a şi jucat în piesa “Vlaicu Vodă”. ”A fost un suflet foarte fragil, care nu avea ce căuta în această lume, care de aproape 30 de ani e dominată de o ură animalică şi de violenţă. Nu pot să o uit. Am jucat în foarte multe spectacole împreună. În 1981, când am debutat la TNB, Aimée Iacobescu mi-a fost «iubită». O juca pe Luluţa în «Coana Chiriţa», iar eu eram Leonaş, iubitul ei. A fost prima mea iubită de pe scena teatrului”, şi-a amintit, cu durere în suflet, celebrul actor. După terminarea slujbei, apropiaţii, cu coroane de flori în mână, au condus-o la groapă pe Aimée Iacobescu, moment care l-a răvăşit pe fratele ei geamăn, Dorel Iacobescu.

Mai multe