Bebe Cotimanis, la judecată cu statul pentru salariul tăiat. Actorului i-a fost redus salariul în perioada Guvernului Boc EXCLUSIV
Actorii îşi cer drepturile în instanţă. Îndrăgitul actor Constantin Cotimanis (61 ani), împreună cu zeci de artişti, a dat în judecată, Teatrul Nottara. El şi colegii săi vor să-şi recupereze banii, pe care i-au pierdut atunci când Guvernul Boc le-a tăiat salariile.
Actorii vor să fie plătiţi până la ultimul bănuţ pe care îl merită. Zeci de actori cunoscuţi sau mai puţin cunoscuţi s-au unit pentru a deschide un proces la Tribunalul Bucureşti, care are ca obiect ”drepturi băneşti”. Pârât este Teatrul Nottara, iar până acum nu a fost stabilit un prim termen de judecată. Artiştii speră ca în acest mod să îşi recupereze cei 25% din salariile, şi aşa nu foarte mari, pe care i-au pierdut o bună perioadă de vreme. Printre aceştia se numără Cristian Şofron, Catrinel Dumitrescu, Dan Bordeianu, Ion Haiduc, dar şi vocea Pro TV, Constantin Cotimanis.
”E vorba despre salariile micşorate acum câţiva ani. Nu-i putem recupera decât în instanţă. Nu am făcut un calcul, nu ştiu despre de sumă este vorba. Nu cred că sunt foarte mulţi bani, însă sunt oameni care mor de foame în teatru şi au nevoie de ei. Noi am mai pierdut un spor, pe care nu l-am mai recuperat” , a declarat pentru Click! Bebe Cotimanis.
Am calculat noi ce sumă ar avea de recuperat. Astfel, un actor cu vechimea sa ar avea un salariu de 2.000-2.200 de lei. Timp de 23 de luni a pierdut câte 500 de lei pe lună, ceea ce înseamnă că acum ar avea de recuperat o sumă în jur de 11.500 de lei, circa 2.500 de euro.
Salariile, tăiate cu 25%
Salariile actorilor au scăzut cu 25% la 1 iulie 2010, odată cu ale celorlalţi bugetari, potrivit unei decizii a Guvernului Emil Boc. Un tânăr actor avea atunci 600 -800 de lei, iar cei cu vechime şi vedetele în jur de 2.000 lei. Abia în iunie 2012, salariile angajaţilor la stat s-au majorat cu 8%, iar de la 1 decembrie 2012 au revenit la valoarea din iunie 2010. Aşadar, într-o perioadă de 23 de luni, toţi actorii angajaţi la stat au primit cu 25% mai puţini bani la salariu, plus că le-au fost tăiate toate sporurile. Un actor la vârful carierei a pierdut la salariu circa 500 de lei, timp de 23 de luni. Acum ar avea de recuperat circa 11.500 de lei, adică puţin peste 2.500 €.
Noroc că mai are şi alte surse de venit
Constantin Cotimanis are, pe lângă teatru, două contracte importante cu trustul Media Pro, unde stă mult mai bine din punct de vedere financiar. Conform unor surse, actorul câştigă în jur de 2.000 euro lunar pentru că şi-a ”împrumutat” vocea televiziunii, câştigându-şi şi apelativul de ”Vocea Pro TV”. Mai mult, artistul a fost jurat în ultimul sezon al emisiunii ”Românii au talent”, pentru care a mai luat alţi 2.000 de euro pentru fiecare ediţie a acestui show tv, atât de urmărit.
Nici Eugen Cristea nu şi-a recuperat banii
Actorul Eugen Cristea joacă la Teatrul Naţional de 36 de ani. Se bucură că aici are un salariu “peste medie”, adică 2.796 de lei pe lună. Banii “tăiaţi” în iulie 2010 nu i-a mai recuperat. “Noi, la Naţional, n-am făcut nimic, nu am intentat proces pentru că nu ne-am organizat. Sper să facem acest lucru din toamnă”, a declarat el.