Bebeluşi celebri în aşteptare! Ce vedete urmează să nască în curând
Barza a făcut multe opriri anul trecut la casele vedetelor, care au devenit mămici, iar 2017 se anunţă şi el unul bun din punct de vedere al natalităţii. În această primăvară, prima care va deschide curând lista mamelor celebre este cel mai probabil Mădălina Ghenea, însărcinată în nouă luni. Actriţa este urmată de Sandra Mutu, partenera lui Adrian Mutu, programată în săptămâna cu Paştele pentru acest eveniment, dar şi de Cristina Şişcanu, soţia prezentatorului de la Kanal d, Mădălin Ionescu.
În așteptarea copilului, Mădălina Ghenea își răsfață iubitul, căci mai are foarte puțin până își va ține fetița în brațe. Recent, actriţa a arătat o ecografie cu micuța. Olteanca s-a decis să nască în România şi cel mai probabil o va face prin cezariană la o clinică privată din Capitală.
Încă de la începutul relației, Adrian Mutu și Sandra Bachici au vrut un bebeluș. Sandra urmează să nască în această primăvară un băieţel, iar Mutu este în culmea fericirii. Cei doi s-au căsătorit civil de Ziua Îndrăgostiţilor înainte ca micuțul lor să vină pe lume.
Miros de lapte şi bebeluş va fi şi în casa lui Mădălin Ionescu. Luna viitoare, Cristina Şişcanu o va aduce pe lume pe Petra, primul copil al cuplului. Şatena își dorea de mai mult timp să-i facă un copil prezentatorului Tv, dar nu reuşea să rămână însărcinată din motive medicale. După doi ani, timp în care a avut grijă să-și rezolve probleme de sănătate, Șișcanu a anunțat că este însărcinată. Simona Gherghe este gravidă în şapte luni şi a intrat deja în concediu prenatal, urmând să aducă pe lume o fetiţă.
Prezentatoarea Prima Tv, Diana Bart, urmează să nască şi ea o tot o fetiţă, fiind însărcinată în opt luni. Mai spre toamnă, alţi doi copii celebri îşi vor face fericiţi părinţii. Este vorba despre bebeluşul actriţei Ioana Blaj, însărcinată cu cel de-al doilea copil cu regizorul Ducu Ion, şi despre Ilinca Vandici, care a făcut anunţul la finele anului trecut. Prezentatoarea emisiunii "Bravo, ai stil" de la Kanal d se iubeşte cu Andrei Neacşu.