Bendeac, replică pentru Mihaela Rădulescu: "Nu ai vrea tu să te retragi?"

8 aprilie 2015 9:56   Vedete românești
Ultima actualizare:

După ce Mihaela Rădulescu şi-a scris opinia despre homosexuali, pe care îi consideră "anormali", Mihai Bendeac i-a dat şi el o replică juratei de la "Românii au talent".

Actorul o îndeamnă pe Mihaela Rădulescu la mai multă toleranţă şi o sfătuieşte să se documenteze mai mult despre problema sexualităţii, pe care ea o consideră "anormală".

Iată ce i-a transmis Mihai Bendeac Mihaelei Rădulescu, pe Facebook.

«Dragă Mihaela Rădulescu,

Ştim amândoi că, dacă vrei să câştigi o mare masă de public needucat, pleava cum s-ar spune, cel mai simplu e să critici minorităţile de orice fel. Mai ales cele sexuale.

Din atitudinea ta vizavi de homosexualitate înţeleg, prin folosirea termenului ”anormal”, că persoanele care sunt atrase de acelaşi sex, o fac din plăcerea de a ”păcătui” sau ceva de genul. Adica un gay este, de fapt, atras de femei, dar alege a fi gay ”de-al dracu”. Poate că nu te interesează. Dar mulţi, foaaaarte mulţi tineri din lumea asta au trăit sau trăiesc drame de neconceput, alţii şi-au pierdut viaţa, altii s-au sinucis. Unii chiar la vârste gen 14-15 ani. Nu au suportat presiunea socială. Nu au înţeles de ce Dumnezeu (da, şi ei cred în Dumnezeu sau într-o formă de Divinitate) i-a născut altfel şi, mai ales, de ce sunt trataţi astfel de către cei din jur. În ţările musulmane, sunt spânzuraţi. Un risc un pic cam mare, dragă Mihaela, nu crezi? Să vrei să ”păcătuieşti” cu preţul vieţii.

Ai folosit termenul ”anormal”. Tu, scumpă doamnă, ai auzit de ”double slit experiment”? Ai auzit de bosonul Higgs? Aceste două chestiuni sunt atât de răvăşitoare, schimbă atât de mult TOT ce ştiam despre viaţă, existenţă, lume, încât a folosi cuvântul ”anormal” despre o chestiune strict genetică, în mileniul 3, este un semn, iartă-mă, de imbecilitate. Sau, măcar, de lipsă cruntă de informare.

Ai idee, dragă Mihaela, care este rata de homosexualitate in randul animalelor? Pâna în acest moment, au fost determinate 1500 de specii, de la rame pana la girafe. And pending... Conform logicii tale, gradul de ”anormalitate” lăsat de Dumnezeu este cam mare.

Jumătate din populaţia acestei ţări este sigură că eu sunt gay. Nu mă deranjează. Nu am să neg niciodată. Pentru că ar fi un gest care ar atrage senzaţia că e ceva rău. Şi n-aş ajuta cu nimic zecile de mii de adolescenţi şi adolescente care străbat o vârsta dificilă cu această chestiune genetică şi cu presiunea plevei. ”Anormal”, Mihaela? Cine esti tu să spui ce e normal şi ce nu?

Măi, Mihaela... În industria asta a noastră, a showbiz-ului, sunt foarte multi gay. La machiaj, la păr, la costume, în balet. Şi pe afară. Ma rog... Nu importanţi. Elton John, băiatul ăla de era solist la Queen, mă rog... Nu ai vrea tu să te retragi din acest mediu al anormalitatii? Cred că Patriarhul Daniel te-ar primi cu braţele deschise în BOR. Ca le poţi aduce imagine, bani..», a scris el.

Mai multe