Benone Sinulescu a murit la vârsta de 84 de ani! De ce boală suferea artistul
Artistul Benone Sinulescu a murit joi la vârsta de 84 de ani, la spital, în urma unei pneumonii care s-a complicat, pe fondul unor probleme multiple de sănătate.
Cunoscutul cântăreț Benone Sinulescu a murit joi, 18 noiembrie, la vârsta de 84 de ani, la spital, în urma unei pneumonii care s-a complicat. Artistul suferea de mai multe probleme de sănătate, potrivit Antena 3.
Benone Sinulescu se afla internat în spital de duminică, iar starea sa s-a înrăutăţit continuu, decedând joi în jurul orelor 15:00. Artistul avea mai multe probleme de sănătate, printre care şi o pneumonie care s-a dovedit, din nefericire, fatală.
Cântăreţul a mai fost internat în spital în luna iunie după a fost găsit inconştient în propria locuință de către apropiaţi. Atunci medicii au reuşit să îl stabilizeze și artistul a fost şi la o cinică de recuperare. De data aceasta însă, medicii nu au mai putut face nimic.
Benone Sinulescu, viața și cariera
Solistul de muzică folclorică a scos 26 de albume în cariera sa. Născut la data de 24 mai 1937, Benone Sinulescu și-a descoperit dragostea pentru muzică încă de când era copil. Acesta a cântat în corul bisericii, la Denii și la Prohod, moștenind vocea de la tatăl său.
La doar 18 ani înregistra melodiile „Străina mamei, străină”, „La Lenuța sub cerdac” și „În munții Buzăului”. Cu ansamblul „Ciocârlia” reputația sa a ajuns la următorul nivel și au început și concertele, atât în țară, cât și în străinătate.
Cântărețul s-a căsătorit abia după ce a împlinit vârsta de 40 de ani. Benone Sinulescu a trecut prin niște momente dificile ulterior în timpul mariajului, pentru că soția sa a pierdut câteva sarcini, și astfel cuplul nu a avut copii.
Pe de altă parte însă, artistul a povestit că de-a lungul timpului au tot venit la el femei care au pretins că ar avea copii cu el, informează Impact.