Bianca Drăgușanu, Cristina Șișcanu, Cristina Spătar și copiii lor poartă haine «gemene»
Hainele model unic pentru mămici şi copii sunt în vogă, iar multe vedete se întrec în a purta astfel de ţinute care atrag imediat atenţia. Bianca Drăguşanu, Cristina Şişcanu şi Cristina Spătar sunt doar câteva dintre vedetele care şi-au surprins admiratorii abordând această modă a lucrurilor „gemene”.
Când a rupt turta micuţei Sofia Natalia (3 ani), Bianca Drăguşanu (37 de ani) şi fetiţa ei s-au asortat de minune în rochiţe identice cu buline. Bianca are în prezent un atelier de croitorie, unde poate crea ţinute spectaculoase oricând doreşte. Blondina o are pe Sofia din căsnicia cu Victor Slav (39 de ani). Recent, Bianca s-a căsătorit cu afaceristul Alex Bodi (34 de ani).
Cristina Şişcanu (34 de ani) demonstrează cu fiecare ocazie că e mămică modernă şi extrem de atentă cu fiica ei şi a lui Mădălin Ionescu (48 de ani), Petra (2 ani). Micuţa iese din casă doar cu hăinuţe „în trend”. Înainte de a pleca în vacanţă la mare, Cristina a mers la cumpărături şi a ales pentru ea şi Petra costume de baie identice. Astfel, pe plajă, Cristina şi Petra păreau mai degrabă surori, nicidecum mamă şi fiică.
În ultimul timp, Cristina Spătar (47 de ani) a devenit o mămică model. Solista se ocupă de educaţia lui Albert (10 ani) şi a Aidei (6 ani). De Zilei Copilului, Cristina s-a asortat perfect cu cei doi copii. Recent, şi vedeta tv Roxana Vaşniuc (34 de ani) şi-a îmbrăcat fetiţa la fel ca ea. Ea a optat pentru o rochie în dungi.
Roxana are cu Ionuţ o fetiţă pe nume Rose Marie (4 ani). Deşi blondina a avut la un moment dat o căsnicie plină de certuri, a depăşit momentele dificile şi a acceptat să fie din nou împreună cu Ionuţ, de dragul fiicei lor.
Elena Băsescu (39 de ani), fiica fostului preşedinte Traian Băsescu (67 de ani), s-a gândit la dorinţa mămicilor de a-şi potrivi ţinutele cu micuţii lor, aşa că a creat şi un site de haine pentru mămici şi pitici. Pentru a-şi promova afacerea, Elena e văzută adesea pe reţelele sociale în timp ce poartă hăinuţe indentice cu copiii ei, Sofia (6 ani), Traian (4 ani) şi Anastasia (1 an).
Chiar dacă e un copil mai mare, Antonia (30 de ani) se mândreşte cu frumoasa ei mamă şi a apărut în haine identice într-o şedinţă foto realizată de „OK! Magazine”. La 53 de ani, Denise Iacobescu se menţine într-o formă de zile mari.