Bianca Drăguşanu, dezvăluiri incendiare

18 februarie 2015 12:06   Vedete românești
Ultima actualizare:

Au fost sau nu împreună? De curând, Bianca Drăguşanu (31 de ani) a lăsat să se înţeleagă că, în trecut, ar fi avut o relaţie cu faimosul Adi Mutu (36 de ani).

Dacă s-au iubit cu adevărat sau nu, doar ei ştiu adevărul gol-goluţ. În prezent, deşi susţine că vrea să păstreze tăcerea în ceea ce priveşte acest subiect, Bianca Drăguşanu lasă să se înţeleagă că ea şi “Briliantul” ar fi avut o relaţie, la un moment dat, cu ani în urmă.

Bianca Drăguşanu, alături de Adi Mutu, în trecut?

"Ar fi multe de spus. Nu ştiu ce să spun. Nu mă ajută la nimic să dezvolt subiectul ăsta. Dacă am tăcut atâta vreme, credeţi că o să vorbesc acum? Eu nu îmi doresc să ies cu subiectul ăsta în faţă, dacă îmi doream eram de la ora 10:00 pe telefoane şi dădeam declaraţii", a mărturisit Bianca Drăguşanu, zâmbind, pentru "Un show păcătos", emisiunea prezentată de Dan Capatos, la Antena 1.

Bianca Drăguşanu preferă să păstreze tăcerea

"Eu ştiu multe răspunsuri ale multor întrebări... Am atâtea secrete care vreau să rămână secrete... Ar fi multe de spus, dar este în avantajul meu să tac. Nu există nimic şi pot exista destule. Eu am treabă, stau toată ziua printre foarfece. Nu ştiu cu siguranţă nimic, eu cred doar în dovezi palpabile. Ştiu doar că, în momentul ăsta, nu vreau să fac parte din acest scandal", a mai mărturisit Bianca Drăguşanu.

Gurile rele spun că Bianca Drăguşanu şi Adi Mutu ar fi avut o aventură în urmă cu câţiva ani, relaţie ferită de ochii curioşilor.

Totul se întâmplă imediat după ce Adi Mutu a recunoscut că, după despărţirea de Consuelo, (împreună cu care are două fete, Adriana şi Maya), acum are o relaţie cu frumoasa Sandra Bachici.

Recent, după ce a rămas fără echipă, Adi Mutu și-a găsit liniștea în plan sentimental. Fotbalistul s-a cuplat cu bruneta cunoscută mai ales în domeniul modei. Frumoasa Sandra, originară din Timișoara, este fostă Miss România 2010.

Mai multe