Bianca Drăgușanu nu-i cere pensie alimentară lui Victor Slav. «Copilul nu-l pomenește. Ar trebui să-l ia mai des!»

12 octombrie 2021 16:18   Vedete românești
Ultima actualizare:

Bianca Drăgușanu a dat cărțile pe față și a vorbit despre relația fetiței ei cu Victor Slav. Deși s-a spus că Bianca i-ar fi cerut lui Victor Slav o pensie alimentară foarte mare, blonda susține că nu are pretenții financiare de la fostul ei soț. În schimb, vedeta critică relația micuței Sofia cu tatăl ei, spunând că acesta ar putea să o ia mai des la el.

Invitată la emisiunea online ”În oglindă”, realizată de Mihai Ghiță, Bianca Drăgușanu (41 de ani) a făcut declarații despre primul ei soț, Victor Slav (39 de nai), dar și despre relația acestuia cu fiica lor, Sofia Natalia.

„Eu am o relație minunată cu el pentru că este tatăl copilului meu. Nu e comod să vorbesc despre un bărbat. Pe mine nu mă definesc bărbații din viața mea. Eu nu mi-am dorit neapărat să am un copil, nu mă vedeam, pentru că eu nu mi-am trăit copilăria și Sofia a apărut în viața mea atunci când a vrut Dumnezeu. Nu mi-am planificat-o, nu mi-am dorit-o, pur și simplu a venit ca o minune. Este cel mai frumos lucru pe care l-am realizat și pe care nu l-am plănuit”, a declarat Bianca Drăgușanu, la emisiunea lui Mihai Ghiță.

Blonda a atins și punctul sensibil al pensiei alimentare, pe care spune că nu i-o mai cere lui Slav. ”Nu există un program și nicio pensie alimentară. El o ia când vrea, mai rar, cu toate că ar putea s-o ia mai des și nu există tată perfect. Mama perfectă există pentru că mama îi dă viață, se implică în creșterea copilului și mama este lângă copil când îi e rău, când nu doarme. Tatăl nu e perfect, se putea mai bine de atât. (…) Copilul nu prea îl cere, nu-l pomenește. La cinci ani se dă cum bate vântul, va înțelege ea când va fi mai mare”, a adăugat Bianca. 

Citește și:

A început scandalul: «Victor nu are grijă de Sofia şi nu şi-o permite financiar»

Bianca Drăgușanu: „Lumea spunea că am avut o sarcină fake” 

Bianca Drăgușanu a vorbit deschis și despre perioada în care a fost însărcinată. Blonda a demontat  zvonurile, apărute la acel moment, că nu ar fi fost gravidă și că ar fi apelat chiar la o mamă surogat.

”În momentul în care Sofia a venit pe lume a fost o nebunie națională. Toată lumea spunea că eu am avut o sarcină fake și că am avut o mamă surogat, pentru că eu a treia zi am ieșit din spital într-un corset măsura XS și burta dispăruse instant. Aici a fost nivelul ambiției mele după sarcină, să mă refac foarte rapid și să nu am timp de depresie.

Am fost condamnată când am spus părerea mea despre depresie. Eu nu am avut timp, eu am vrut să fiu o mamă minunată pentru copilul meu și să intru în afaceri ca să pot să-i ofer o viață bună. Eu am fost însărcinată 100% și a fost greu pentru că eu sunt o femeie hiperactivă. Aveam o burtă imensă, dar aveam grijă cum mă îmbrăcam.

Nu există perioadă minunată când ești gravidă. Am avut tot felul de probleme. În ultimele două luni nu mai poți să dormi, nu-ți găsești nicio poziție, mâinile umflate, picioarele la fel, te doare spatele, nu poți să te îmbraci. Nu am fost singură, am avut familia lângă mine, fostul meu soț era lângă mine”, a mai povestit Bianca.

Citește și:

Bianca Drăguşanu, însărcinată în şase luni: "Îmi curge sânge din gingii"

Fetița Biancăi Drăgușanu, model la 5 ani! Cât de frumoasă este Sofia

Mai multe