Bianca Drăguşanu s-a operat din nou! Schimbarea e vizibilă

25 februarie 2016 13:12   Vedete românești
Ultima actualizare:

Nu iese fum fără foc, iar zicala se aplică perfect în cazul Biancăi Drăguşanu. După ce s-a certat cu Rocsana Marcu pe tema rinoplastiei pe care a suferit-o recent, fosta asistentă tv a recunoscut că s-a operat.

La începutul lunii presa a speculat că Bianca Drăguşanu a trecut din nou pragul cabinetului medicului estetician. Deşi, la momentul respectiv, vedeta a negat vehement că ar fi avut nevoie de o operaţie la nas, acum a dat cărţile pe faţă. Invitată la o emisiune unde a dat nas în nas cu Rocsana Marcu, rivala ei cu care în ultima vreme s-a cerat fix pe aceeaşi temă, Bianca a confirmat intervenţia.

"Da, mi-am ridicat vârful nasului. Fac mereu lucruri care mă avantajează și care mă fac să mă simt bine”, a declarat Bianca. Recent, fosta asistentă tv a mai făcut o schimbare. A zburat până la Cluj ca să se facă blondă, iar la trei zile de la modificarea de look, ea a revenit la culoarea roşcată a părului.

”M-am vopsit iar, pentru că nu-mi plăcea. Nu mă prindea nuanța aia. Am fost să-mi nuanțez părul. Eu câștig din felul în care arăt. Am foarte multe contracte de imagine", a completat Bianca Drăguşanu. 

Surse apropiate vedetei au declarat pentru Click! că Bianca Drăguşanu s-a supus prin aceastză operaţie unei intervenţii minore, perioada de recuperare fiind una mult mai scurtă decât în cazul  unei rinoplastii clasice. Medicul estetician la care Bianca a apelat pentru a-şi corecta nasul este Călin Doboş.  

Mai multe