Bianca Rus a slăbit 70 kg și a ajuns vedetă tv. Noua siluetă i-a adus oferte interesante
Vedetele feminine de la noi şi-au dat seama că dacă au kilograme mai puţine au şi şansa de ajunge în vizorul publicului şi sponsorilor mai repede. Cel mai recent caz este cel al cântăreţei Bianca Rus, care, după ce a slăbit 70 de kilograme din cele 120, a devenit model şi vedetă de televiziune în noul sezon al emisiunii “Bravo, ai stil! Celebrities”!, care va începe din 2020 la Kanal D.
În urmă cu câţiva ani cânta muzică de petrecere, apărea în reality-show-uri şi era subiect de primă pagină după diverse scandaluri la mai multe emisiuni TV şi cântărea peste 120 de kilograme. Azi, la final de 2019, Bianca Rus (30 de ani) face parte din echipa emisiunii “Bravo, ai stil! Celebrities” de la Kanal D. Cântăreaţa va veni în faţa juraţilor şi a publicului cu un optimism debordant, lipsită de complexe şi cu sinceritatea dezarmantă cu care şi-a susţinut părerile de-a lungul timpului.
Un adevărat exemplu de voinţă de fier, Bianca nu a ezitat să treacă printr-o intervenţie chirurgicală pentru a scăpa de surplusul de greutate; înainte, dar şi după ce a slabit peste 70 de kilograme, aceasta s-a făcut remarcată ca o femeie cochetă, îndrăgită de mii de fani, autentică şi directă în relaţia cu sustinătorii ei pe reţelele sociale.
“Mă bucur nespus să fac parte din acest proiect! Sunt o fire creativă, sociabilă, îmi place să glumesc şi sunt mereu pregătită să încing atmosfera! Vreau să mă descopăr prin ochii celorlalţi în această competiţie. Prin multă muncă, cu ambiţie, cu perseverenţă, talent şi viziune acest vis poate deveni realitate“, spune Bianca Rus care acum are 50 de kilograme.
„Cred într-un regim de viaţă sănătos şi sport. Am 3 mese pe zi, mănânc orice, dar foarte puţin”, ne-a mărturisit vedeta. În urmă cu peste un an, de când a dat kilogramele jos, solista a devenit model pentru creaţiile designerului Florin Burescu, dar şi imaginea unei agenţii imobiliare care i-a oferit posibilitatea să-şi cumpere ce apartament sau casă îşi doreşte. După o căsnicie prea scurtă în care s-a spus că a mâncat bătaie şi un divorţ mediatizat, Bianca nu duce lipsă de admiratori, însă momentan vedeta se concentrează pe pregătirile pentru emisiunea de la Kanal D, care probabil că va începe în ianuarie.
În acest show, Bianca le are rivale pe Raluca Tănase din trupa “Bambi”, Calina Dumitrescu, fotomodel, Maria Ilioiu, actriţă şi antreprenor, Gina Chirilă, fotomodel, solista Theo Rose, Bianca Giurcanu (însoţitor de zbor şi influencer), Andreea Tonciu, asistentă TV, şi Deea Codrea, blogger.
Raluca Bădulescu a slăbit 60 de kilograme
Jurata de la “Bravo, ai stil! Celebrities” a ajuns de la 121 de kilograme la 55 aproximativ. Raluca Bădulescu (45 de ani) a fost un exemplu de voinţă, căci şi-a dorit să scape de kilogramele în plus în urma unei operaţii de micşorare a stomacului. Şi-a făcut lifting şi şi-a pus proteze siliconice de 1,5 kg, şi-a făcut injecţii cu botox pentru estomparea ridurilor, apoi şi-a pus şi dantură de Hollywood. După ce s-a tunat au apărut ofertele, astfel că a semnat cu Kanal D, face reclame la diverse produse şi ajută la promovarea altora. În plus, acum are şi un show de clubbing care se numeşţe “Regina Regească – When Fashion Meets Music”, iar la primul spectacol a purtat un costum făcut din 300 de mii de aplicaţii cu cristale.
Ozana Barabancea are silueta din liceu
Cântăreaţa, actriţa şi jurata de la emisiunea “Te cunosc de undeva”, de la Antena 1, a slăbit în 2 ani atât cât trebuie ca să aibă din nou silueta din liceu, aşa cum ne mărturisea în 2017.
Ozana Barabancea (50 de ani) a ales să facă o operaţie de micşorare a stomacului. ”Sunt atât de fericită că am redevenit feminină şi finuţă! De la 128 kg, unde de abia încăpeam în ecran, am ajuns o fineţe de femeie”, a spus vedeta. După ce în iunie 2017 şi-a micşorat stomacul, Ozana Barabancea a ajuns să dea jos circa 60 de kilograme. Acum ea are în jur de 68 de kilograme, iar contractele de publicitate curg, căci a devenit imagine pentru o creatoare de modă sau pentru o firmă de rame de ochelari. Solista are multe spectacole şi este invitată tot mai des să cânte la evenimente mondene.
Citește și:
Bianca Rus, cea mai șocantă transformare după ce a slăbit 50 kg. Cum se menține solista