Bobonete a reușit imposibilul! I-a ”bătut” pe Capatos și Mădălin Ionescu
Pro TV apare să fi mizat pe câteva cărți câștigătoare în noua grilă de toamnă. Surprinzător, audiențele-record nu vin de la ”Supraviețuitorul”, show-ul prezentat de Dragoș Bucurenci și care deocamdată nu a rupt gura târgului.
Pro TV a reușit ceva ce părea imposibil înainte de debutul sezonului de toamnă. Emisiuni cuminți, aruncate în luptă în intervale orare care păreau câștigate definitiv de televiziunile concurente cu programe de divertisment tabloid, au făcut legea!
După ce Cabral a reușit s-o umilească pe Simona Gherghe cu emisiunea-concurs ”Ce cred românii”, a venit rândul celor trei actori de comedie, Mihai Bobonete, Paul Ipate și Octavian Strunilă, să le dea cu tifla ”regilor” audiențelor nocturne Dan Capatos, de la Antena 1, și Mădălin Ionescu, de la Kanal D.
Cei trei sunt gazda celui mai nou show de la Pro TV, ”Jocuri de celebritate”, difuzat între orele 22.30 și 23.30. Emisiunea-concurs cu vedete s-a intersectat cu WowBiz (Kanal D) și cu Un show păcătos (Antena 1), dominându-le copios.
La nivel național, Pro TV a avut 300.000 de români în fața locului doi, ocupat de Kanal D, conform Pagina de Media. La orașe, audiența emisiunii cu Bobonete prezentator a fost dublă, în comparație cu următorul clasat, WowBiz. Pe publicul comercial, audiențele ”Jocurilor de celebritate” au fost de aproape trei ori mai mari decât locul următor, Antena 1.