Bobonete trage tare la 5 servicii

10 noiembrie 2018 20:27   Vedete românești
Ultima actualizare:

Din 2012, de când îl interpretează pe Bobiţă, cârciumarul din “Las Fierbinţi”, cariera lui Mihai Bobonete a tot luat avânt, iar actorul a primit tot felul de proiecte interesante. În prezent a ajuns să aibă nu mai puţin de cinci servicii: joacă în “Las Fierbinţi”, face stand-up comedy, reclame, apare în pelicula “Moromeţii 2” şi prezintă şi show-ul “Falsez pentru tine”, la PRO TV.

Unele vedete parcă sunt pe baterii, mereu peste tot, în zeci de proiecte.  Pavel Bartoş, Smiley, Horia Brenciu, Ştefan Bănică, dar şi simpaticul Mihai Bobonete (38 de ani), care pe 20 decembrie, de la ora 20.00, va susţine spectacolul de stand-up comedy la Sala Palatului, alături de Adrian Văncică, Constantin Diţă şi Mihai Raiţ. Pe agenda încărcată a lui Mihai Bobonete se mai află filmările pentru “Las Fierbinţi”, serialul-fenomen de la PRO TV, care se difuzează cu succes din anul 2012, şi unde el îl interpretează pe cârciumarul Bobiţă.

Pe lângă acest rol spumos, Bobonete a mai “împuşcat” unul, care i se potriveşte-mănuşă: e şoferul lui Ţugurlan (Florin Zamfirescu), în pelicula “Moromeţii 2”, care a intrat recent în cinematografe. Iar dacă nu mergeţi nici la stand-up, nici la cinema, tot nu scăpaţi de Bobiţă, pentru că apare în reclame la un celebru lanţ de fast-food-uri, dar şi la magazine de bricolaj. Şi, de parcă toate acestea n-ar fi de ajuns, actorul revine la o altă dragoste, cea de prezentator tv, căci în curând îl veţi putea vedea într-o nouă emisiune de televiziune, “Falsez pentru tine”, la PRO TV.

”Veţi vedea un show cu multă distracţie, în care nu vocile sunt importante, ci capacitatea invitatului de a intui cine spune adevărul şi cine nu. Sunt convins că oamenii se vor uita la «Falsez pentru tine», nu pentru că sunt eu prezentator sau pentru că am patru consilieri speciali (Anna Lesko, Monica Anghel, DJ Gojira şi Răzvan Fodor), ci pentru că este primul show în care nu căutăm vocea, ci concurentul care încearcă să şi-o ascundă cel mai bine”, a spus Bobonete, care are pentru ce să tragă tare, căci soţia Cătălina i-a dăruit doi copii superbi: Octavian (8 ani) şi Maria (4 ani).

Puţini sunt însă cei care ştiu că actorul a încercat să se facă remarcat încă din 2008, când a jucat în serialul “Vine Poliţia”, de la Pro TV, după care în pelicula “Naşa” (2011). O vreme a trecut pe la matinalul Antenei 1, până în 2011, unde era vărul de Giurgeni, însă s-a întors la PRO TV, odată cu rolul din serialul “Las Fierbinţi”. 

În 2013 şi 2014 a primit oferte de a-şi împrumuta vocea pentru a dubla câteva personaje de desene animate. Un an mai târziu, alături de Cabral, prezintă “Sunt celebru, scoate-mă de aici”, la Pro TV, filmările având loc în Africa, după care a ajuns prezentator la “Jocuri de celebritate”, unde i-a avut parteneri pe Octavian Strunilă şi pe Paul Ipate. 

Mai multe