Bodo a suferit un infarct. ”L-am dus pe picioare două zile. Mi s-au montat trei stenturi”
Bodo, penumele lui din buletin Bogdan Marin, a trecut prim momente dificile în urmă cu trei săptămâni, când a fost operat de urgență după ce a suferit un infarct. Timp de două zile și jumătate, solistul trupei Proconsul nu și-a dat seama că situația este atât de gravă, însă când a ajuns la spital, medicii l-au băgat direct în sala de operație, unde i-au montat trei stenturi.
Bodo, solistul trupei Proconsul, a dezvăluit la ”Vorbește lumea” că a depășit o mare cumpănă în urmă cu trei săptămâni. „M-am simțit rău acum vreo trei săptămâni. Am suferit un infarct miocardic acut. L-am dus pe picioare două zile jumătate. Am fost operat de urgență, apoi, angioplastie, mi-a fost desfundat vasul acela și mi s-au montat trei stenturi. M-am simțit foarte bine după aceea. Ieri (joi, n.r.) am revenit la spital pentru al patrulea stent. După intervenția de ieri, s-a constatat că nu mai e nevoie de cel de-al patrulea stent, organismul a răspuns foarte bine la medicație și pentru că am lăsat țigările. Sunt fericit că m-am lăsat de fumat și mă simt foarte bine acum”, a spus Bodo.
Bodo nu și-a dat seama că este vorba despre un infarct
Bodo a explicat că nu și-a dat seama că ar fi vorba despre un infarct, după primele simptome. „Am crezut ca e un reflux gastric, dar n-a fost așa. M-am tratat cu medicamente împotriva arsurilor gastrice. După două zile mă dureau brațele și aveam o stare agitată. I-am spus soției ca nu mă simt bine și am mers la spital”, a spus artistul.
Citește și:
De ce nu vorbește Bodo despre fiul lui din prima căsnicie
Bodo de la Proconsul e, oficial, tatăl a doi băieți!
Bodo a adoptat doi băieți în 2016
Bogdan Marin, pe numele său adevărat, are 52 de ani, iar în septembrie 2016 a adoptat doi băieți împreună cu soția sa, Loredana Preda. Este vorba despre Daniel, acum în vârstă de 7 ani, și Filip, de 8 ani.
Artistul mai are un fiu din prima căsătorie, Serghei Alexandru (32 de ani), stabilit de ani buni în Statele Unite ale Americii. Bodo și Loredana s-au căsătorit în 2009. Cei doi s-au cunoscut după divorțul artistului Ioana Băsescu, fiica cea mare a fostului preşedinte al României Traian Băsescu.