Bogdan Vlădău şi-a găsit "naşul": "Relaţia cu Gina e foarte serioasă"
A avut numai iubite una şi una, însă cea de acum pare să-l pună cu botul pe labe pe Bogdan Vlădău. Eticheta de „burlac” va fi în scurt timp istorie, căci băiatul nostru spune că are gânduri serioase cu manechinul Gina Chirilă. Cei doi s-au mutat deja împreună.
Încă un bărbat din şleahta burlacilor e pe cale să se „prăpădească”! Bogdan Vlădău (34 de ani) a avut multe iubite celebre, dar nu a reuşit nici una dintre ele nu a reuşit să-l cuminţească. Iată că cea care poate demonstra contrariul este o fată de numai 20 de ani. Gina Chirilă este studentă la Psihologie, lucrează ca manechin şi se iubeşte cu Vlădău de mai bine de jumătate de an. Înainte să se cupleze, manechinul-solist a avut o relaţie cu Daciana Ciochină, câştigătoarea de la show-ul „Burlacul”, difuzat la Antena1.
„O cunosc de mai mult timp pe Gina, însă am început o relaţie anul trecut prin septembrie, la o lună după ce m-am despărţit de Daciana. „«Asta mică», aşa o alint eu având în vedere diferenţa de vârstă, e o tipă foare specială pentru mine, iar relaţia noastră este una serioasă. Încă nu vorbim de o logodnă, dar ne-am mutat împreună de o lună”, a declarat Vlădău, pentru ziarul Click!
Vor sta despărţiţi timp de două luni
Pentru a-i demonstra că e nevasta potrivită, Gina a învăţat să gătească şi a „câştigat-o” şi pe viitoarea mamă-soacră. „Pentru mine a început să facă de toate. Mama e foarte încântată de ea”, ne-a mai spus fostul „burlac”. În cele zece luni de relaţie nu au stat despărţiţi nici o clipă, dar acum, Bogdan şi Gina sunt în faţa unui test de rezistenţă. Frumoasa blondă va pleca peste câteva zile, în China, pentru a onora un contract cu o agenţie de modeling, şi va sta acolo două luni. „O să-mi fie greu, dar ne vom vedea pe Internet. După ce se va întoarce, vom pleca într-o vacanţă în Grecia”, ne-a mai spus Bogdan.
S-a iubit cu multe femei celebre
Acum patru ani, Băgdan Vlădău s-a iubit câteva luni cu Mădălina Ghenea. „După ce Ghenea s-a despărţit de Dragoş şi înainte să-l cunoască pe DiCaprio, s-a iubit cu Bogdan. A fost ceva frumos între ei, un fel de amalgam de iubire şi suferinţă. S-au consolat reciproc. Madi chiar l-a dus la părinţii ei, la Slatina, l-au cunoscut, s-au plăcut reciproc”, a povestit, pentru Click!, o sursă din preajma manechinului.
După o lună de amor fierbinte, cei doi s-au despărţit! Vlădău a recunoscut relaţia cu Ghenea, spunând: “Mădălina e o femeie pe care nu o poate uita nici un bărbat!”. Printre iubitele lui celebre s-au numărat şi Iulia Vântur, şi designerul Mihaela Drafta.