Bombele-sexy au adunat 157.000 € de Revelion
Într-o singură noapte, cinci cântăreţe de top de la noi au reuşit să adune o avere. Nici mai mult, nici mai puţin de 157.000 de euro, iar campioana încasărilor a fost Loredana Groza, care a reuşit să strângă 90.000 de euro din şase concerte. Acum se pot relaxa, liniştite, în vacanţe.
Cristina Spătar - 6.000 €, 4 concerte
Din punct de vedere personal, Cristina Spătar (44 de ani) nu a avut un an prea bun, întrucât a trecut printr-un divorţ, în luna august. Profesional, lucrurile au mers binişor, iar de Revelion a bifat 4 concerte, dintre care trei la Sibiu şi unul la Sinaia. Aceste spectacole i-au adus solistei, într-o singură noapte, suma de 6.000 de euro, însă nu-i va investi în haine, ci în afacerea ei cu corsete din neopren, dar şi în muzică, întrucât artista vrea să lanseze proiecte noi în perioada următoare.
Lora - 22.500 €, 9 concerte
Cântăreaţa Lora (34 de ani) a fost una dintre artistele extrem de solicitate în noaptea dintre ani. Nici mai mult, nici mai puţin de nouă concerte a avut blondina, aşa că de Revelion solista a făcut un adevărat maraton. Majoritatea spectacolelor sale s-au desfăţurat în zona Moldovei, iar prima zi din anul 2017 a prins-o mai bogată cu vreo 22.500 de euro. După cum se ştie, pentru un program live, artista încasează în jur de 2.500 de euro. Banii sunt bineveniţi, având în vedere că Lora intenţionează să facă nuntă mare anul acesta cu impresarul ei, Ionuţ Ghenu.
Loredana - 90.000 €, 6 concerte
A luat tot caimacul în Noaptea dintre Ani! Loredana Groza (46 de ani) a fost mai în formă ca niciodată şi a încheiat anul în forţă cu nu mai puţin de 6 concerte susţinute în Capitală. Mai întâi, artista a cântat în Piaţa George Enescu, după care a schimbat ţinutele de ger cu unele sexy, pe care le-a purtat la petrecerile la care a cântat în interior, în sălile de lux de la Marriott, Bamboo şi Berăria H. Artista are una dintre cele mai scumpe apariţii, aşa că tariful pe reprezentaţie a fost de 15.000 de euro, împreună cu întreaga ei echipă de instrumentişti. La un simplu calcul, Lori a adunat în jur de 90.000 de euro, din concerte.
Andreea Bălan - 21.000 €, 7 concerte
Proaspăta mămică Andreea Bălan (32 ani) a revenit pe scenă la o lună de la naşterea fetiţei sale, Ella Maya. Artista nu a putut da cu piciorul concertelor stabilite, în plus, abia aştepta să-şi reîntâlnească fanii.De Revelion, a fost prinţesa cântărilor de sfârşit de an şi a strâns 21.000 de euro. A urcat pe scena din Piaţa George Enescu din Bucureşti, apoi a avut de susţinut 6 programe artistice la munte, la un tarif de 3.000 de euro pentru fiecare. Andreea Bălan a cântat la Bran, Braşov, Sinaia (2 restaurante) şi Predeal (2 restaurante).
Anna Lesko - 17.500 €, 7 concerte
Şi Anna Lesko (37 ani) a ciocnit paharul de şampanie pe scenă. De Revelion, basarabeanca a susţinut mai multe programe artistice, care i-au băgat în buzunar o mulţime de bani, cele mai multe desfăşurându-se la munte, în Piaţa Sfatului din Braşov, dar şi prin împrejurimi. Pentru un concert, ea a încasat 2.500 euro, în total 17.500 de euro pentru şapte reprezentaţii.