Borcea, ajutat în puşcărie de un hoţ, un criminal şi un violator

31 ianuarie 2016 21:19   Vedete românești
Ultima actualizare:

Ancheta de la Penitenciarul Poarta Albă în cazul lui Cristi Borcea scoate la iveală persoanele care l-au ajutat să se bucure de medicamente, băutură şi femei în puşcărie.

E vorba despre un hoţ, un criminal şi un violator de minore, scrie dcnews.ro. Potrivit surselor din anchetă, milionarul îi plătea cu câte 1.000 de lei şi le dădea alimente ca să ducă o viaţă de lux. Sub salteaua acestuia din celulă, autorităţile au găsit 400 de pastile antidepresive, pentru care i se poate întocmi un nou dosar penal. ”Am avut vremuri tare grele, nu am reuşit să mă obişnuiesc cu ideea că sunt deţinut şi că sunt departe de familia mea. Pastilele mă ajută să mă liniştesc, să dorm. Ba chiar mă ajută să nu mă enervez şi să-mi protejez inima”, le-a spus Borcea autorităţilor.

Din noiembrie anul trecut, fostul finanţator de la Dinamo a fost transferat în Arestul Central al Capitalei, fiind cercetat într-un dosar de mită oferită unei judecătoare ca să-i dea o pedeapsă cu suspendare în dosarul ”Transferurilor”. Ca să-i mai aline suferința, Mihaela Borcea, fosta sa soție, împreună cu gemenii Melissa și Angelo (11 ani) a fost ieri să-l viziteze în arest. Șoferul căra două sacoșe pline cu alimente.

Mai multe