Borcea, copii la indigo! Ce bine seamănă fiul lui Pelinel cu fratele vitreg!
Pe 8 iunie 2016, Valentina Pelinel devenea mamă pentru prima oară, iar Cristi Borcea, tată pentru a șaptea oară. Deși sunt făcuți cu femei diferite, copiii par identici, cea mai uluitoare asemănare fiind între mezinul Milan și fratele lui cel mai mare, Patrick.
Aflat încă în închisoare, unde execută o pedeapsă de 6 ani și 4 luni, primită în "Dosarul Transferurilor", Cristi Borcea a reușit să facă liniște în familie și din spatele gratiilor. A divorțat de Alina Vidican, i-a asigurat un trai liniștit la Miami, alături de cei doi copii, Gloria (2 ani) și Alexandru (5 ani), și-a asumat relația cu Valentina Pelinel și paternitatea pentru fiul acesteia, Milan (1 an și 2 luni), dar n-a uitat-o nici pe fosta soție, Mihaela Borcea, care i-a dăruit trei copii: Patrick (19 de ani) și gemenii Mihai Angelo şi Antonia Melissa (13 ani).
Borcea și-a lăsat toate afacerile în grija femeilor sale, Mihaela Borcea și Valentina Pelinel, care sunt mână forte la ștrandurile din Crângași și Moghioroș, dar și la centrul de evenimente Magic Place. Și, dacă cele două femei se înțeleg bine între ele, același lucru îl putem spune și despre copiii lor. Gemenii Mihai Angelo, Antonia Melissa, dar și Patrick (19 de ani), l-au îndrăgit imediat pe frățiorul lor vitreg, Milan, mai ales că băiețelul le seamănă izbitor. Cristi Borcea mai are o fetiță cu o fostă amantă, care i-a deschis proces de paternitate.