Bote îl ştie pe tânărul care a murit în clubul din Mamaia: "Eram şi eu acolo"

1 august 2014 16:12   Vedete românești
Ultima actualizare:

Cazul tânărului Marian Mezdrea, care a murit weekendul trecut, într-un club din Mamaia, a făcut înconjurul ţării.

Tânărul a petrecut într-un club cunoscut în Mamaia, iar la un moment dat a ieşit afară, deoarece se simţea rău. La ieşirea din local, băiatul de 23 de ani a căzut ca secerat şi nu s-a mai ridicat. Cauza morţii este, deocamdată, necunoscută şi va fi stabilită după ce vor veni rezultatele autopsiei.

În acelaşi club în care a decedat Marian se afla şi Cătălin Botezatu, care a rămas impresionat de cele întâmplate. Cu această ocazie, el trage un semnal de alarmă şi sfătuieşte tinerii petrecăreţi să fie ami moderaţi.

"Eram aici în club când s-a întâmplat. Nu ştiu de ce a murit, n-a ieşit încă rezultatul autopsiei. Am păreri de rău, este vorba despre un tânăr care, din nefericire, a decedat. N-a murit în club la noi, s-a încercat resuscitarea până la spital, dar i-a cedat inima. El a venit la noi în club undeva în jurul orei 1, 2 noaptea. Ştiu de la fetele care l-au însoţit. Înainte a fost la un alt club, apoi a mers acasă, a făcut un duş, şi i-a fost puţin rău. Iar în club la noi a clacat. Nu ştiu de ce a murit, dacă a consumat etnobotanice. Se va stabili la autopsie. Însă, eu îl cunosc, era un tânăr extraordinar. L-am cunoscut, era client şi la Bucureşti, dar nu ştiu dacă era consummator de etnobotanice.

Pentru aceşti tineri care consumă, există un exemplu negativ şi nu trebuie să se mai întâmple aşa ceva. E o epuizare continuă şi nu duce decât la probleme grave. Eu am fost şi sunt împotriva drogurilor. Mai bine bei mai mult şi păstrezi acea stare de euforie. Repet, în cazul lui nu ştiu ce a fost. Probabil a fost o epuizare: să stai 7 ore cu soarele în cap şi să bei apoi să mergi acasă, să nu dormi şi s-o iei de la capăt... Îmi pare rău pentru el şi aş vrea ca ceilalţi tineri să realizeze că se poate întâmple orice, oricui, la orice vârstă", a declarat creatorul de modă, pentru replicaonline.ro.

Mai multe