Botezatu şi-a tras blană de leopard
Cătălin Botezatu (51 de ani) a fost răsfățatul fotografilor, la Milano, unde se află în plină desfășurare ”Săptămâna Modei”, eveniment la care a participat alături de Raluca Bădulescu, buna lui prietenă, dar și colegă la ”Bravo, ai stil!” (Kanal D).
După prezentarea de modă a celebrului designer Roberto Cavalli, Cătălin a fost pur și simplu asaltat de jurnaliștii care i-au admirat superba ținută: ”E o atmosferă de vis, aici la festival, am participat la show-ul lui Roberto Cavalli. Mulți mi-au admirat haina de blană de leopard, dar nu vreau să spun nici cine mi-a lucrat-o și nici cât costă, pentru că nu-mi place să vorbesc despre prețuri. La un festival de modă toți designerii îmbracă ținute cu care să iasă în evidență, elegante”, ne-a spus luni Cătălin.
Și Raluca a fost la înălțime, alegând tot o haină de blană, la care a asortat o pereche de sandale de lux.