Brenciu, Călinescu şi Mircea Radu, buni şi la televizor, şi la cratiţă

31 octombrie 2017 20:35   Vedete românești
Ultima actualizare:

Îi vedeţi la emisiuni de top şi nu de ieri, de azi, ci din anii ’90. Mircea Radu, Florin Călinescu şi Horia Brenciu mai au ceva în comun pe lângă pasiunea pentru televiziune: dragostea pentru bucătărie. Cei trei sunt urmăriţi pe reţelele sociale şi pentru carisma lor, dar şi pentru reţetele pe care le împărtăşesc cu fanii.

Florin Călinescu (61 de ani) a făcut schimbări importante în dietă, iar asta se vede cu ochiul liber, la cântar. Starul de la Pro TV a slăbit considerabil, căci în frigiderul lui se găsesc mai mult legume şi mai puţin mezeluri, carne sau brânzeturi. Juratul emisiunii “Românii au talent” (PRO TV) găteşte mult cu ingrediente din producţia proprie, iar recent s-a lăudat cu nişte pâini pe care le mâncai cu ochii.

Actorul le-a spus internauţilor şi de la cine a învăţat să facă pâine: „Pentru cei care întreabă sau nu cred, am făcut acu’ vreo doi ani un curs de o zi, la un atelier ţinut de o tânără doamnă. Viviana Mârza”. Într-o altă postare, Florin Călinescu a făcut o mărturisire-şoc legat de gastronomie: „La întrebarea arhicunoscută, dacă v-aţi mai naşte o dată, vă vedeţi făcând aceeaşi meserie, răspund, nu, şi, dacă m-aş mai naşte de o mie de ori, aş fi bucătar!”.

Mircea Radu a lansat şi o carte de bucate

Mircea Radu (48 de ani), cel care prezintă la TVR2 emisiunea “Femei de 10, bărbaţi de 10”, alături de Marina Almăşan, este un alt “MasterChef” celebru. Mai mult, anul trecut, el a şi lansat un volum de reţete, intitulat “Poveşti cu gust”. Şarmantul domn a avut parte recent de o păţanie interesantă. După ce a povestit la Radio România metoda prin care face pâine de casă, a început să fie asaltat pe stradă pentru detalii. Aşadar, Mircea s-a hotărât să scrie, de-a fir a păr, întreaga reţetă pe Facebook.

Horia Brenciu (45 de ani) are şi el familie numeroasă acasă, o soţie, trei fete şi un băiat, aşa că e firesc să umple cămara cu de toate. Chiar aşa le-a răspuns şi el celor care l-au chestionat, pe Facebook, cu privire la numărul mare de borcane de murături: 5, a câte cinci litri. “Vi se pare mult pentru o familie cu patru copii?”. Anul trecut, juratul de la “X-Factor” (Antena 1) a gătit la “Chefi la cuţite”, alături de fetele cele mari, Andreea şi Maria (n.r. fetele soţiei, dintr-o relaţie anterioară), dar şi la emisiunea “Politică şi delicateţuri”, a lui Mircea Dinescu. 

Horia Brenciu - castraveciori muraţi

Brenciu a rămas un clasic până şi în prepararea murăturilor şi a mers pe reţeta care nu dă greş niciodată. La 10 kg de castraveţi se folosesc 10 rădăcini de hrean, 6 litri de apă, 6 linguri de sare, 4 linguri de zahăr, 12-15 frunze de dafin, 3-4 linguri de piper boabe, 10 linguriţe de boabe de muştar, 5 fire de mărar uscat şi două căpăţâni de usturoi. Saramura se prepară pe aragaz, din apă, oţet (2 litri), sare, zahăr, dafin şi piper. După ce dă în clocot se toarnă în borcane, unde în prealabil aţi aranjat castraveţii, hreanul tăiat fâşii, boabele de muştar, mărarul şi boabele de muştar.

Florin Călinescu – ardei umpluţi cu varză

Juratul de la “Românii au talent” (PRO TV) nu este as doar la pâine de casă, ci şi la murături. El s-a lăudat pe Facebook că a pus pentru iarnă castraveţi, gogoşari, pepenaşi, conopidă, dar şi delicioşii ardei umpluţi cu varză şi morcov ras. Pentru 4 borcane de 4 kilograme se folosesc 6 kg de ardei gras, 4 kilograme de varză (albă şi roşie), 3 kg de morcovi, 2 bucăţi de hrean, două ţeline rase, o legătură de leuştean, sare după gust. Legumele se taie mărunt sau se dau pe răzătoare, se strâng cu sare, apoi se umplu ardeii curăţaţi şi spălaţi în prealabil. Saramura se face din 8 litri de apă, cu 8 linguri de sare. Pe fundul borcanelor se pun boabe de piper, boabe de muştar şi opţional câte o frunză de dafin.

Mircea Radu - pâine de casă

Mircea Radu are mare succes cu pâinea lui de casă. “Ingrediente: 3 linguriţe de sare, 750 g făină tip 650, 450 g apă, 1 plic drojdie uscată, (opţional) ulei de măsline cât ai pune într-o salată. Amestecă ingredientele cu robotul de bucătărie la treapta întâi, cea mai mică viteză, timp de 10 minute. Acoperă bolul cu folie de plastic şi lasă coca să crească o oră, până-şi dublează volumul.Tapetează cu făină fundul unui vas (eu folosesc din ceramică) apoi scoate aluatul. Rotunjeşte-l, apoi cu un cuţit foarte ascuţit crestează-l, fă-i o cruce şi aşază-l în oală. Pulverizează fin cu apă peste cocă, apoi pune capac oalei (repet, pune-i capac oalei). Dă-o la cuptor timp de 55 de minute la temperatura de 220 de grade Celsius. După ce ai scos pâinea, pulverizezi din nou cu apă şi o înveleşti în cârpe (100% bumbac sau ţesătură groasă din in). Dacă încălzeşti cuptorul înainte, las-o numai 45 de minute (temperatura de 220 nu se schimbă)”, explică Mircea Radu.

Mai multe