Brigitte a făcut potecă la medicul estetician: «Am în față o plasă cu 100 de fire»

28 octombrie 2018 21:06   Vedete românești
Ultima actualizare:

În februarie împlineşte 42 de ani, însă Brigitte Năstase vrea să se menţină veşnic tânără. Soluţia este un tratament inedit, însă procedura în sine este demnă de filmele de groază, nerecomandată pacienţilor slabi de înger. Aceasta presupune introducerea unor fire la nivelul feţei, cu ajutorul unor ace, iar bruneta are 100 de astfel de fire în faţă.

După ce a împlinit 40 de ani, Brigitte a decis să îşi conserve frumuseţea, aşa că s-a interesat care sunt cele mai revoluţionare tratamente în acest domeniu. A aflat despre liftingul facial cu fire resorbabile, care se face la nivelul feţei, aşa că şi-a făcut programare în aprilie 2017, la fix două luni după ce a schimbat prefixul, iar medicul care i-a întinerit faţa este chiar un timişorean de-al ei. Tratamentul s-a făcut în etape şi a costat-o în jur de 3.000 de euro. Deşi procedura în sine este una destul de şocantă, întrucât presupune introducerea în piele a unor fire, iată că pe sexoasa brunetă nu a speriat-o deloc, ba din contră, are o plasă de o sută de fire.

”Aveam faţa pătrată şi puţin lăsată. Nu îmi plăcea deloc, iar prietena mea, care îşi făcuse tratamentul şi arăta wow, m-a dus la cel mai bun medic care face acest gen de lifting facial cu fire resorbabile, nu cu bisturiu. După o perioadă de două luni, aceste fire se topesc şi produc o reţea de colagen ce întinereşte faţa.

L-a convins şi pe Ilie să îşi facă tratamentul

"Arăta cu zece ani mai tânără. Am urmat şi eu procedura, care a însumat trei etape în decurs de un an şi jumătate. Se începe de la ochi, obraji, iar acum mi-am făcut ultima etapă, în zona gâtului. Sunt foarte mulţumită, procedura nu doar «şterge» ridurile, ci şi sculptează faţa. Acum nu mai am faţa pătrată, este ascuţită. Îmi permit să merg nemachiată, am o faţă fresh, foarte elastică. Eu sunt împotriva injecţiilor cu acid hialuronic, pentru că eu am avut probleme cu faţa din cauza asta”, a declarat Brigitte pentru Click!

Culmea! L-a convins şi pe Ilie Năstase (72 de ani) să îşi facă tratamentul, atunci când nu erau divorţaţi. În vara lui 2017, fostul tenisman a apărut la o prezentare de modă cu faţa plină de vânătăi. Nu era vorba despre urme de violenţă, ci despre efectele acestui tratament care are rol de a ”ridica” faţa. Fosta soţie a lui Nasty a plătit în total 3.000 de euro pentru întreaga procedură, însă nimic nu e prea scump când e vorba despre frumuseţe. 

Şi ele sunt abonate la cabinetele de înfrumuseţare!

Loredana Groza are 48 de ani şi rămâne regina muzicii pop, în România. Diva ştie că imaginea e importantă, aşa că investeşte bani grei în tratamente cosmetice şi produse de calitate. În ciuda faptului că medicii esteticieni au remarcat intervenţii la nivelul feţei, diva susţine că nu e atinsă de bisturiu. “Ridurile au fost estompate cu botox, al cărui efect durează între 9 şi 12 luni. Cred că are şi o blefaroplastie, pentru că se observă o modificare a pleoapei. Intervenţiile estetice nu fac altceva decât să o întinerească şi să contribuie la armonizarea feţei”, a declarat, pentru Click!, medicul estetician Chawi Youssef. Solista Daniela Gyorfi (50 de ani) nu se sfieşte nici ea să admită că a apelat la tratamente de întinerire, însă nimeni nu le înţelege pe tinerelele Daniela Crudu şi Margherita de la Clejani, care deşi nu au riduri, au apelat din greu la tratamente cu botox, acid hialuronic sau la deja celebra “terapia vampir” (injectarea propriului sânge în zonele problematice).

Mai multe