Brigitte nu se mai dezlipeşte de noul iubit
Dragoste mare între Brigitte şi iubitul tinerel, Cornel. Sunt împreună doar de câteva luni, iar relaţia este, se pare, tot mai strânsă. Lucrează amândoi la magazinul de haine, locuiesc la vila ei din Pipera, Brigitte îl conduce cu maşina şi îl ia cu ea peste tot, ba chiar îşi doresc un copil împreună. Ultima dată au fost surprinşi la un restaurant de fiţe din Herăstrău, la ziua unei prietene.
După divorţul de Ilie Năstase, pronunţat la finalul lui septembrie, Brigitte (41 de ani) nu se mai sfieşte să se afişeze peste tot cu actualul iubit. Recunoaşte că e îndrăgostită lulea şi că speră ca relaţia lor să ducă la căsătorie. “Ne petrecem cam tot timpul împreună, dormim împreună, deşi nu suntem mutaţi cu hainele”, povestea Cornel Oană (34 de ani), partenerul ei de afaceri, alături de care gestionează un magazin de haine. Dacă ea îl conduce cu maşina peste tot, el neavând permis de conducere, Cornel se revanşează cu gesturi tandre, făcându-i toate poftele. Şi ce bucurie mai mare poţi să-i faci Brigittei decât să-i dai bani pe mână?! “Cornel nu e deloc materialist, toţi banii pe care-i facem în magazin îi iau eu. Niciodată nu mi-a cerut absolut nimic, el plăteşte toate ieşirile în oraş şi chiar pentru vacanţele în care mergem. Când s-a despărţit de soţia lui i-a lăsat acesteia tot. El a luat-o de la capăt. Ştiu că atunci când l-am cunoscut avea destul de mulţi bani”, a mărturisit Brigitte.
Ultima dată au fost surprinşi săptămâna aceasta, plecând de acasă spre un restaurant de fiţe din Herăstrău. Ea la volan, el pe scaunul din dreapta. Potrivit fotoreporterilor Click! cei doi se sorbeau din priviri, îşi zâmbeau şi păreau foarte fericiţi împreună. Ajunşi la destinaţie, Cornel s-a ocupat de cadoul pentru sărbătorită, un superb aranjament floral, iar ea, degajată, şi-a butonat puţin telefonul.
Pe de cealaltă parte, şi Ilie Năstase îşi trăieşte zilele superbe de toamnă alături de actuala iubită, Ioana Simion. Dragostea pentru frumoasa brunetă de 42 de ani, originară din Constanţa, fostă iubită a lui Nick Rădoi, se pare că l-a întinerit pe fostul sportiv. Este mult mai liniştit, mai galant, mai elegant, zâmbeşte mai mult şi parcă are un alt tonus. Ca să arate cât de potriviţi sunt în toate, cei doi caută să îşi asorteze inclusiv ţinuta. “E adevărat, Ilie arată bine. Mă implic şi eu şi chiar i-am recomandat stilul clasic. I-am spus că îmi place, nu i l-am impus şi uite că am ajuns să ne asortăm. Uneori ne potrivim la stil. Când ieşim, ne place să ne asortăm”, a declarat pentru Click” Ioana Simion.
Click! spune
La 26 septembrie, Ilie Năstase şi Brigitte au pus punct mariajului de 8 ani în doar 10 minute, la tribunal. Cei doi au semnat o convenţie prin care bruneta rămâne cu numele şi cu unele lucruri cumpărate în căsnicie. Este vorba despre câteva imobile, genţi şi pantofi de lux. Încă înainte de pronunţarea divorţului, ea a avut o relaţie pasageră cu Cătălin Cazacu.