Buble îi cântă la nuntă profului ei de muzică
După patru ani de relaţie, doi copii şi două cereri în căsătorie, Adi Sînă (38 de ani) şi Anca Serea (34 de ani), de la Prima TV, au hotârât să facă pasul cel mare, pe 8 noiembrie.
Ceremonia religioasă, de la Mănăstirea Caşin, va fi susținută de un sobor de preoţi, iar petrecerea va avea loc la Restaurantul Diplomat, construit pe scheletul unei case vechi, cu grădină. Pe lista invitaților figurează 100 de invitaţi, care se vor delecta cu un meniu pe bază pe creveţi și salate. Copiii se vor bucura de un candy bar, iar atmosfera va fi întreţinută de un magician şi de câteva zâne.
Sînă va purta un costum negru, iar Anca o rochie în nuanţă ivoire. La nuntă vor cânta artiştii de care se ocupă solistul, adică Lidia Buble, care a devenit cunoscută după ce a cântat cu Adi piesa “Noi simțim la fel”, și Sandra N, Maxim, Amira sau Andrei Vitan. Fetiţele (Sarah, 8 ani şi Ava, 2 ani) vor fi domnişoare de onoare, iar băieţii (David, 13 ani, şi Noah 3 ani) vor fi cavaleri şi îşi vor conduce mama la altar.