Bunicul Traian Băsescu, primul Paște fără nepoței. EBa și tatăl ei și-au mărturisit dorul pe Internet
Paște atipic pentru toată lumea. În izolare, cu Lumina sfântă primită acasă, cu biserici fără credincioși, însă cu un numitor comun: dorul de cei dragi. Se pare că nu a făcut excepție nici Traian Băsescu, fostul președinte al României. La unison cu fiica cea mică, Elena, el și-a mărturisit dorul de cei patru nepoței, pe rețelele sociale.
Nu au existat sărbători de Paște sau de Crăciun, în care Traian și Maria Băsescu să nu-i aibă în brațe pe cei patru nepoți: Sofia Anais (6 ani și opt luni), Traian Junior (5 ani și două luni) și Anastasia (1 an și 10 luni), copiii Elenei Băsescu, și pe Radu (5 ani și 6 luni), fiul Ioanei Băsescu. În acest an însă, familia nu s-a reunit, din cauza ordonanțelor militare emise pe perioada stării de urgență, așa că singura soluție de comunicare a rămas telefonul. Apel video, mesaje, rețelele sociale, bunicii și nepoții au găsit o cale să se vadă și să-și facă urări.
Într-o imagine publicată pe Instagram, Elena Băsescu (39 de ani) apare înconjurată de cei trei copii ai ei, ciocnind ouă de Paște, însă ce a atras atenția este mesajul trist din subsolul fotografiei. "Lumina Învierii Domnului să vă aducă speranță și bucurie în suflete! Este primul an când suntem departe de mama, tata ;i Ioana. Ne lipsesc nespus", a scris EBa, care se va pregăti și ea de o petrecere în izolare, căci pe 24 aprilie va împlini 40 de ani.
Traian Băsescu: "O noapte a Învierii în care suntem fără copii, fără nepoţei"
Bunicul Traian Băsescu a avut și el pe facebook un text, din care se citea amărăciunea. "Hristos a înviat! O noapte a Învierii în care suntem fiecare la casa lui, fără copii, fără nepoţei şi fără prieteni strânşi în jurul tradiţionalei mese pascale. O lumânare pâlpâie tremurând şi ea într-o aparentă singurătate, o singurătate care ne-a umplut sufletele mai mult ca altădată cu dragostea pentru cei pe care nu-i avem alături de noi. O noapte ciudată, care parcă vrea să ne spună că după ce pandemia va trece, nimic nu va mai fi ca înainte. Nu ştiu exact cum va fi, dar dacă până mâine dimineaţă voi afla, o să vă scriu aici părerea mea. Măcar şi de dragul nepoţeilor, avem obligaţia să găsim soluţii. Nu avem dreptul să le lăsăm o lume defectă cu o Europă slabă şi de aceea vulnerabilă. Încă odată, HRISTOS A ÎNVIAT!".
Citește și:
Nepoţii lui Traian Băsescu au toată familia la picioare
Traian Băsescu, de patru ori bunic! Poze emoționante din maternitate cu toți nepoții
Elena Băsescu, dărâmată de divorţ. A slăbit enorm şi e veşnic tristă