Cadoul emoționant al unei artiste din Moldova pentru români

2 decembrie 2015 17:54   Vedete românești
Ultima actualizare:

Soprana Ianna Novac (32 de ani), născută în Republica Moldova, le-a făcut un cadou special românilor de 1 Decembrie. ”Orice aș cânta și în orice limbă, eu simt românește și asta nu se va schimba niciodată. De Ziua Națională a țării care m-a adoptat am considerat că nu e nimic mai potrivit decât un colaj cu piese nemuritoare, atât de iubite de români”, a spus Ianna.

Soprana a pregătit un colaj de piese vechi, precum ”Lume, lume”, ”Până când nu te iubeam” și ”Mocioriță”, reorchestrate în cheie modernă, păstrând însă influențele orientale care se regăsesc în variantele originale ale pieselor.

”În sufletul meu simt, iubesc și cânt românește și așa a fost dintotdeauna. Sunt ani buni de când România m-a «adoptat» și mi-a dat șansa de a-mi împlini visele, de a bucura o lume întreagă cu darul pe care l-am primit de la Dumnezeu. România mi-a devenit a doua casă, așa că 1 Decembrie este o sărbătoare foarte importantă pentru mine”, a declarat artista, citată de Agerpres.

Ianna Novac (ex. A.S.I.A ) este căsătorită cu tenorul Octavian Dobrotă (38 de ani). După ce a devenit mămica unei fetiţe, Erika Maria, Ianna a revenit în muzică în 2014, în luna aprilie, cu piesa “Ca furtuna”, compusă de Daniel Alexandrescu (K1), pe versuri de Liliana Ștefan.

Mai multe