«Călugăriţa» Luciu, interzisă de Patriarhie
Patriarhia Română i-a refuzat sexoasei brunete dreptul de a filma în orice biserică din ţară secvenţele din telenovela "Aniela", unde a fost distribuită în rolul unei călugăriţe.
Iniţial, producătorii de la Acasă TV au depus o cerere scrisă la Patriarhie prin care solicitau să le fie pus la dispoziţie un lăcaş din Moldova, după cum informează cel mai recent număr al revistei Star.
Într-o primă fază, Biserica Ortodoxă nu s-a arătat reticentă, asta până când la Patriarhul Daniel a ajuns desfăşurătorul cu scenele din telenovelă, acestuia sărindu-i în ochi numele Nicoletei Luciu.
Patriarhul a respins atunci orice filmare, în orice biserică din ţară cu "călugăriţa" Nicoleta, motivul fiind că vedeta are un trecut care ar putea aduce prejudicii de imagine Bisericii Ortodoxe Române.