Căminele studențești s-ar putea închide în Capitală din cauza coronavirusului!

13 martie 2020 20:58   Vedete românești
Ultima actualizare:

Activitatea universităților a fost suspendată până la finalul lunii, din cauza temerii răspândirii noului coronavirus. De asemenea, și școlile au fost închise de teama COVID-19, prin urmare și elevii și studenții vor sta acasă.

Având în vedere că mulți dintre studenții din Capitală sunt din provincie, cel mai probabil se vor întoarce acasă, la părinți. Este și motivul pentru care căminele studențești s-ar putea închide zilele viitoare.

„Fiecare acces în cămin se face controlat. Există cartele personalizate pentru fiecare student. Odată acționat butonul, datele sunt transmise către un sistem care ne indică ce persoană a intrat sau a ieșit”, explică administratorul unui cămin, potrivit Digi 24.

Decizia suspendării cursurilor universitare a dat peste cap programul obișnuit al campusurilor studențești, care acum fac noi strategii ca să nu iasă în pierdere.

Răzvan Teodorescu, prorector USAMV: „Au rămas cei care lucrează, la master sau la doctorat. În astfel de momente, nu ne mai gândim la partea economică. Cu siguranță nu e oportun din punct de vedere economic să le ținem deschise fără a fi cineva cazat, mai ales ca temperatura nu e foarte ridicată. E important pentru studenții noștri să aibă acea liniște și să acționeze în cunoștință de cauză. Prețurile variază de la 250 de lei, cu două locuri, la 200 lei cu 4 locuri”.

Și Politehnica București s-a golit peste noapte, însă profesorii rămași în universitate sunt preocupați să mute materia pe platformele online, tocmai pentru a limita, pe cât posibil, lecțiile pierdute. 33.000 de studenți învață aici.

„Căminele nu s-au închis automat, pentru că nu putem să le închidem într-o zi, dar suntem în proces de închidere, până ce studenții părăsesc campusul. Foarte mulți studenți sunt angajați. Vom face campanii de informare, astfel încât fiecare student, sub semnatură, pe mail, să ia la cunoștință de informațiile necesare, să ia decizia în cunoștință de cauză”, a explicat Mihnea Costoiu, rector Politehnica București.

Alte universități din Capitală au luat măsuri severe încă de la începutul săptămânii. SNSPA si-a suspendat cursurile încă de luni. Am încercat să filmăm în clădire, dar de la conducere am aflat că accesul e interzis pentru orice persoană străină, tocmai ca măsură de precauție. Acum, serviciile acestei universități se desfășoară toate online.

Peste 400.000 de studenți din toată țara sunt înscriși în cele 75 de universități de stat și private.

Mai multe