Cancerul i-a provocat dureri cumplite. Szobi Cseh, de pe patul de spital: "Sunt sătul, nu mai pot"

1 august 2014 10:34   Vedete românești
Ultima actualizare:

Considerat cel mai mare cascador al României, Szobi Cseh a murit vineri dimineaţa, după o lungă luptă cu o boală neiertătoare, la vârsta de 71 de ani.

Diagnosticat în 2012 cu mielom multiplu şi o tumoare la coloana vertebrală, o formă de cancer rară care i-a măcinat sistemul osos, "Buză de iepure" nu s-a dat bătut şi a făcut tot posibilul să iasă învingător.

A fost din nou internat anul trecut, în stare gravă, la spitalul Fundeni. A fost transferat la Victor Babeş, unde a început un tratament pentru boală.

Din omul odată optimist şi hotărât să lupte până în ultima clipă cu boala, Szobi Cseh părea complet înfrânt. De pe patul de spital, el a recunoscut că nu mai poate să ţină piept cancerului. "Sunt sătul şi nu mai pot face faţă bolii!", a declarat cascadorul pentru România TV. "Acum sunt şi paradit de la mii de găuri pe care mi le-au dat, e normal, ca sistem el se retrage nu ma vrea, nu mai vrea. Chiar nu mai pot, nu mai pot sunt sătul nu mai pot", a mai spus el.

Soarta i-a surâs însă. În iulie 2013, credea că s-a vindecat şi a fost externat. Spera că a terminat cu boala, mai ales că toate analizeze i-au ieşit bine pe atunci.

"M-au sunat marţi de la spital şi mi-au dat veşti extraordinare. Eu într-o săptămână termin cu boala! Sunt în limite normale. Vin să vă sparg faţa la toţi! Ce credeaţi, că o să mor?", a declarat pentru Click!, în vara anului trecut, cascadorul.

Nu a fost să fie însă. Szobi Cseh a murit la Fundeni, din cauza cancerului cu care s-a luptat în ultimii doi ani. Surse apropiate lui au declarat că "Buză de iepure" se ţinea tare şi nu dădea semne că sfârşitul e aproape.

Mai multe