Când iese din spital Ionela Prodan. Ce spun apropiații
Și-a dedicat în totalitate viața familiei și profesiei sale, însă acum a rămas fără puteri! Ionel Prodan (70 de ani), îndrăgita cântăreață de muzică populară, trece prin momente de cumpănă în această perioadă, din cauza unor probleme medicale.
Ionela Prodan a ajuns în ultima perioadă să își petreacă zilele pe paturile de spital. Asta din cauza problemelor de sănătate foarte grave pe care le are la pancreas și la ficat. Fapt pentru care, în aceste momente, mama Anamariei Prodan este internată, de vineri, 16 martie, la Spitalul Elias din București, pentru efectuarea analizelor medicale periodice. Însă, gurile rele spun că starea de sănătate a Ionelei Prodan este precară. “Nu este adevărat că Ionela se simte așa de rău cum spun unii. Mâine o să se ducă Ana, când o să ajungă în București, să o externeze. Din câte știu a fost ieri pe la ea, la spital, să o vadă și mi-a spus că este foarte bine, nu cum vorbește lumea că mama ei se simte rău. Ana are mare grijă de ea! Ea este supărată pentru că nu își dorește ca problemele sale din familie să ajungă subiect de presă”.