Când naște Adela Popescu: "Sper să fie tot natural și a treia oară". Prin ce emoții a trecut recent

13 aprilie 2021 16:25   Vedete românești
Ultima actualizare:

Adela Popescu (34 de ani) are probleme cu cea de-a treia sarcină. Vedeta Pro TV mai are trei luni până când îl va aduce pe lume pe cel de-al treilea băiețel al familiei. Luni seară însă, Adela Popescu s-a simțit foarte rău și și-a făcut chiar și testul Covid, crezând că este infectată.

„Ieri mi-a fost prima dată rău de când sunt însărcinată a treia oară. M-am panicat. Am făcut testul Covid. Aveam o stare groaznică, nu mă puteam da jos din pat”, a povestit vedeta, în emisiunea „La Măruță”, de la Pro TV.

La ce a poftit în miez de noapte?

După ce starea de rău i s-a mai ameliorat, Adela a avut și primele pofte de graviduță. L-a trimis pe soțul ei, Radu Vâlcan, noaptea, după compot de vișine. „I-am zis lui Radu, la 10 noaptea, să-mi aducă neapărat compot de vișine. A făcut rost însă de compot de piersici, a sunat la delivery. Bun și ăla. Au fost primele pofte”, a mai povestit solista.

Vrea să nască natural a treia oară

Adela Popescu mai are trei luni până când va deveni mămică pentru a treia oară și își dorește să nască tot pe cale naturală. „Sper să nasc natural și a treia oară. Pe 13-16 iulie este termenul. Am descoperit beneficiile nașterii naturale. Sper să fie ok. La Alexandru am avut travaliu de 10 ore, la Andrei am născut pe viu, nu au mai avut timp să-mi facă epidurala, am stat 5 ore în travaliu atunci. Practic, durerile sunt același și la nașterea naturală și la cezariană. La nașterea naturală e travaliu dureros, la cezariană te doare după operație”, a mai spus viitoarea mămică.

Mai multe