Cântăreaţa care a cântat complet goală i-a cucerit pe japonezi

15 martie 2017 15:01   Vedete românești
Ultima actualizare:

De când a pozat în revistele dedicate adulţilor şi s-a lăsat filmată goală din dronă, Anca Pop e pe val. Cântăreaţa este noua senzație muzicală românească în Japonia. Focoasa blondă i-a cucerit pe asiatici cu piesele sale și cu noul său show live conceptual. Ea a susținut, în ultimele săptămâni, un turneu de succes în cele mai în vogă cluburi din Tokyo.

Piesele româncei sunt difuzate la radio și în cluburile din Japonia. Unul din cei mai apreciați DJ de acolo, DJ Fumi Yeah, a înregistrat deja câteva piese împreună cu artista noastră.

“Pentru Japonia sunt o prezență exotică. M-au îndrăgit din prima clipă. Piesele mele au prins în cluburi, s-au auzit pe radio și am avut recent un turneu prin cluburile din mai multe orașe japoneze. Am colaborat foarte bine cu DJ Fumi Yeah, unul dintre cei mai apreciați DJ din Japonia, cu care am înregistrat câteva piese”, a mărturisit Anca Pop. Focoasa blondă, cea care i-a compus lui Goran Bregovic două piese și a colaborat cu acesta pentru propria melodie, “Jealous Monster”, s-a facut remarcată în peisajul monden românesc în urmă cu doi ani, lansând piesele “Free Love” și “Supercool” și adoptând o imagine sexy și provocatoare.

În ultimii ani, cariera artistei a trecut granițele țării. Piesele sale au fost licentiate în mai multe țări din Asia, iar activitatea ei s-a mutat, pentru o perioadă de timp, acolo.

Anul acesta, Anca Pop va lansa, inclusiv în România, primul său album, ce conține în totalitate compoziții proprii.

Mai multe