Cântec pentru îngerul salvator al lui Socaciu

28 septembrie 2009 19:11   Vedete românești
Ultima actualizare:

O fetiţă cu voce de înger a fost luată prea repede de lângă părinţii ei, iar acum va fi auzită doar prin glasul celui pe care l-a salvat de la moarte. "Voi scrie o piesă pentru Bogi şi o voi face cu multă căldură", ne-a spus cu emoţie în glas Victor Socaciu, când a aflat de la cine a primit rinichii.

Cântăreţul de muzică folk Victor Socaciu nu a rămas indiferent la gestul extraordinar al familiei Fekete. Artistul a declarat pentru Click! că va compune o melodie pentru Boglárka, fetiţa de 10 ani din satul Sabed, judeţul Mureş, de la care a primit rinichii.

Pentru că organele i-au redat speranţa unei vieţi normale, departe de spital, Victor Socaciu va face acest gest imediat după ce se va recupera după operaţia suferită acum două săptămâni.

Artistul a declarat că va acorda o atenţie deosebită compunerii acestei melodii care îi va fi mai aproape de suflet decât oricare alta. "O să scriu o piesă pentru această fetiţă şi o voi face cu multă căldură. Acum am ajuns acasă şi mă recuperez bine. Sper ca într-o lună şi jumătate să revin pe scenă. Soţia mă ajută să îmi recapăt forţele. Marina e lângă mine tot timpul", a mărturisit cu emoţie cântăreţul.

Întrebat dacă poate compune pe loc câteva versuri pentru Bogi, artistul a spus că nu ar reuşi, în starea în care se află să compună o melodie atât de specială, la care trebuie să mediteze îndelung.

Boglárka Fekete a murit acum două săptămâni după ce a suferit un anevrism cerebral, iar doctorii de la spitalul din Tg. Mureş nu au mai putut face nimic pentru a o salva.

Părinţii fetiţei, Barna şi Agnes, au luat decizia de a salva alte vieţi, donând rinichii şi ficatul îngeraşului lor. Organele renale au fost transplantate cu succes cântăreţului Victor Socaciu de către o echipă de medici de la Cluj.

Cu glasul tremurând şi cu lacrimi în ochi, cântăreţul a declarat, la opt zile după operaţie, că mulţumeşte familiei fetiţei pentru gestul curajos de care a dat dovadă. Acela de a dona organele fetiţei lor într-un moment dificil. "Viaţa merge înainte", a mai spus artistul la părăsirea spitalului.

Bogi dansa şi cânta foarte bine

Eva, profesoara de dans a fetiţei, a povestit că Bogi avea o voce melodioasă şi drăgălaşă. "Se implica în toate activităţile de la căminul cultural. Spunea că va munci pentru a deveni o cântăreaţă celebră. Acum, visele ei nu se vor mai realiza niciodată. Fetiţa trăieşte în sufletul nostru, al tuturor sătenilor, dar şi în corpul lui Victor Socaciu", a mai spus profesoara lui Bogi.

O femeie de 56 de ani a primit ficatul fetiţei

Profesorul doctor Irinel Popescu, directorul Centrului de Chirurgie şi Transplant Hepatic de la Spitalul Fundeni a declarat că ficatul prelevat de la Boglarka a fost transplantat unei femei de 56 de ani din Constanţa.

Aceasta suferea de ciroza hepatică. După o operaţie care a durat aproape şase ore, viaţa femeii a fost salvată de către echipa de medici de la Fundeni.

Surioara ei îi strigă numele

Sora lui Bogi, Henrietta, era foarte ataşată de puștoaica de 10 ani. "Se jucau împreună tot timpul. Chiar dacă are doar un an şi şapte luni, Henrietta îşi strigă sora de fiecare dată când vede alţi copii pe uliţă, în sat", ne-au spus părinţii fetelor, Barna și Agnes Fekete.

Mai multe