«Cârcotașa» i-a dăruit șosete de ziua lui
Vedeta de la ”Cronica Cârcotaşilor” (Prima TV) se iubește cu Cristian Dumitrescu (35 de ani), interpretul piesei “Mamacita faci favor”. Cei doi s-au sărbătorit împreună, zilele trecute, ei fiind născuţi la câteva zile distanță.
Solistul şi Ioana Petric (28 de ani) ne-au spus ce cadouri şi-au oferit: “Ziua mea a fost pe 25 octombrie, iar a lui, pe 28. Eu am primit de la el un expresor de cafea, iar eu i-am luat un parfum pe care şi-l dorea, dar şi şosete haioase”, ne-a spus Ioana, care împreună cu iubitul au fost marţi seara la avanpremiera filmului “Bohemian Rhapsody”.
Cât privește cariera muzicală, Cristian ne-a spus: ”Am plecat din Narcotic Sound, pregătesc albumul solo, am piesă nouă. Lucrez cu Cornel Donici, ex Reflex, fostul coleg. Am făcut o piesă cu el, însă nu cred că vom reînvia trupa”.