Cârcotaşul Hrubaru a fost premiat!

3 februarie 2015 15:06   Vedete românești
Ultima actualizare:

E cunoscut pentru rubrica din emisiunea "Cronica Cârcotaşilor", dar şi pentru vocea cu care însoţeşte multe dintre materialele din aceeaşi producţie tv. Acum a fost şi premiat! Asta deşi, până mai ieri, era recunoscut după... plete. Este Cristian Hrubaru (43 de ani), cel mai rocker dintre Cârcotaşi!

Cârcotaşul Hrubaru a fost premiat: publicaţia "Metalhead" i-a oferit o distincţie pentru toată activitatea radio din anul 2014.

Trofeul i-a fost oferit pentru show-ul "Rockaholic", difuzat de luni până vineri, la Rock FM. Cârcotaşul a fost premiat, titlul fiindu-i conferit în urma voturilor exprimate pe site-ul oficial al publicaţiei "Metalhead". “Sunt onorat, cu atât mai mult cu cât, în această competiţie, au intrat nume foarte mari și foarte cunoscute, printre care cel al lui Lenţi Chiriac, un tip pe care eu îl respect din fragedă pruncie”, a mărturisit Hrubaru, pe contul personal de Facebook.

Rockerul va sărbători, în acest an, un deceniu de când se află în echipa Cronicii. Debutul în radio s-a produs mult mai devreme, în anul 1993.

Mai multe