Care a fost cea mai mare temere a Deliei după ce a sărit de la 10 metri
După trei zile de spectacole la Sala Palatului, Delia a tras linie şi a adunat! Şi are cu ce se lăuda. A cântat cu sala plină, iar la final s-a declarat extrem de mulţumită. Adrenalina concertelor a fîăcut-o să nu închidă un ochi nici după ce a ajuns acasă, dar cea mai mare grijă a ei, ca şi a spectatorilor cărora le-a dat mari emoţii, a fost saltul de la 10 metri.
Delia nu şi-a băgat doar fanii şi mama, care s-a aflat în public în timpul spectacolului, în panică după ce a sărit de la înălţime. Artista a mărturisit că şi ea a avut temeri legate de momentul care i-a lăsat pe cei prezenţi cu gurile căscate. Solista a intrat în direct pe pagina ei de Facebook unde a explicat că a stat cu inima strânsă în timpul momentului.
"Nu vreţi ce ştiţi ce a fost în sufletul meu. Am sărit, dar în acel moment m-am gândit ce o să fac dacă nu o să meargă totul aşa cum am planificat. Dacă o să-mi rup vreun picior sau o să-mi luxez vreo mână?! Dacă păţeam asta în prima zi de spectacol era clar că nu aveam cum să cânt până la finele show-ului şi nici să susţin celelalte două concerte. A fost un fel de bungee-jumping cu aterizare controlată. Mi-a plăcut şi mai vreau!", a spus artista.
După această perioadă aglomerată, Delia a explicat că va pleca în vacanţă pentru a se relaxa şi a pregăti ceva special.
"Am nevoie de o mini vacanţă. Nu am stat foarte mult după spectacole. După cele trei concerte de la Sala Palatului, am cântat la Oradea şi am nevoie de 10-13 zile doar pentru mine ca să stau să mă gândesc la lucruri. Vreau să pregătesc următorul proiect şi îmi doresc să o fac mai din timp. Voi lansa şi o piesă nouă în aprilie-mai, despre soacre, la care trebuie să filmez şi videoclip", a completat artista.